• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Noi reguli pentru subvențiile APIA. Fermierii care pot încasa plățile pe hectar și animale!

    agrointeligenta.ro

    Noi reguli pentru accesarea subvențiilor agricole prin noua Politică Agricolă Comună (PAC). Agricultorii și crescătorii de animale care vor putea beneficia de ajutor prin noua PAC vor fi obligați să aibă o activitatea agricolă semnificativă. Europarlamentarii au decis că se va schimba definiția de ”fermier activ” astfel încât sumele acordate de la Uniunea Europeană să ajungă la cei care lucrează efectiv pământul și/sau cresc animale.

    Europarlamentarul român Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European, a anunțat vineri, 23 octombrie, votul acordat pentru introducerea noii reforme PAC pentru perioada 2021-2027. Este foarte posibil, însă, ca perioada de tranziție să cuprindă anii 2021 și 2022, timp în care statele membre să implementeze în legislația națională noile reguli.

    Una dintre noiel cerințe ale reformei PAC se referă la definiția fermierului activ care încasează subvenții agricole achitate în prezent, în România, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. ”Fermierii activi trebuie definiți de către statele membre astfel încât să se garanteze că nu se acordă sprijin celor ale căror activitate agricolă constituie doar o parte nesemnificativă din totalul activităților lor economice, însă fără a se exclude sprijinirea fermierilor care desfășoară mai multe activități. În orice caz, definiția păstrează modelul de exploatație agricolă familială regăsit în Uniune, cu caracter individual sau asociativ, indiferent de dimensiunea exploatației. Dar banii trebuie să ajungă la Adevărații fermieri și nicidecum “la fermierii de canapea”, a anunțat europarlamentarul Daniel Buda.

    Citiți mai multe despre noile reguli incluse în reforma PAC pe FortaPAC.agrointel.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie!

    Ultimele știri

    ANSVSA și Primăria Sectorului 1 organizează „Sigur și Gustos”, cel mai mare târg al producătorilor autohtoni din Capitală AgroReclamații. Fermier: APIA nu dă adeverințe pentru credite. Ca să luăm îngrășăminte, girăm cu casa Oficial Kiev: Ucraina este dispusă să amâne accesul la subvențiile agricole ale UE în vederea aderării Surse: Florin Barbu, înlocuit la conducerea MADR de Diana Buzoianu, ministru al Mediului Surse APIA: Dosare deblocate la plată pentru fermierii care aveau cererile blocate