• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvenții APIA la ovine cu crotalii în pungă. ”Este vina statului, nu a ciobanilor!”

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Subvenții cu certificate de origine false și crotalii ”în pungă”. Subiectul plăților pentru animale care au documente false a ajuns și în atenția ministrului agriculturii, Adrian Chesnoiu, așa cum a trecut prin vederea altor miniștrii care au ocupat portofoliul agriculturii. Șeful de la MADR spune că vina pentru astfel de situații este a statului și mai puțin a fermierilor.

    ”Cine încalcă legea trebuie să plătească”, a transmis ferm Adrian Chesnoiu. Acesta spune că vina pentru fraudarea subvențiilor este a statului și nu a fermierilor.

    ”Prin mecanismele de implementare ale programelor nu se vor repeta astfel de situații. Să știți că fermierii nu au neapărat tendința de a înșela, statul eșuează în a creiona mecanismele de implementare astfel încât programele să nu poată fi fraudate. Deci dacă cineva are o vină, acela este statul, nu fermierul. Fermierul știe să producă. Îi descurajezi total pe cei care vor să fraudeze și nu vor avea absolut niciodată susținere din partea mea sau niciun fel de toleranță. Dar eu vă spun că fermierul român vrea să producă pentru că este zona lui de câștig. Tu ca stat trebuie să își iei măsurile ca să nu se eschiveze de la lege”, a menționat ministrul în cadrul unui interviu acordat emisiunii ”Viața Satului” de la TVR 1.

    Reamintim că procurorii au anunțat în luna noiembrie că mai multe persoane din sectorul zootehnic că au încercat să  fraudeze fondurile europene prezentând acte false privind rasa oilor pe care le dețin. Despre acest subiect aici: DNA: 12 crescători și medici veterinari, trimiși în judecată pentru falsificarea certificatelor de origine la ovine


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate

    Ultimele știri

    Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Subvenții APIA – iată cele 29 de plăți pe hectar și animale care intră la plata finală Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile!