• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Plăţi APIA 2020: S-a stabilit cursul de schimb euro-leu după care se calculează subvenţiile!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Cursul valutar la care vor fi plătite subvențiile agricole pentru Campania 2020. Deși cuantumurile la hectar comunicate oficial sunt exprimate în euro, fermierii încasează, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, începând de la 16 octombrie în conturi sumele ce li se cuvin în moneda națională. Cursul oficial este cel stabilit anterior datei de 1 octombrie 2020, adică 30 septembrie, și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Pentru acest an, plățile la subvenții – inclusiv avansul, se fac în lei, utilizând cel mai recent curs de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2020 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Este vorba despre un curs oficial de 4,8725 de lei  pentru un euro pentru schemele finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă).

    Cursul este mai mare decât anul trecut, când subvențiile APIA au fost achitate la un curs de 4,7496 de lei iar în campania 2016 fermierii au primit sumele APIA la un curs de 4,6638 lei pentru euro.

    Primele transferuri în conturi se vor face și în acest an din 16 octombrie

    APIA va achita din 16 octombrie sumele în avans pentru Campania 2020, în procent de 70% din schemele stabilite prin hotărâre de Guvern pentru sectorul vegetal și cel pentru creșterea animalelor și 85 la sută din sumele pe hectar stabilite pentru plățile compensatorii. Vor încasa avans și crescătorii de ovine, aceștia urmând să primească o parte din banii aferenți sprijinului cuplat pentru ovine, nefiind încă anunțat cuantumul schemei, deci nici al avansului aferent.

    Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va plăti maxim 70 la sută din următoarele scheme pe suprafață finanțate din bugetul FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă):

    1,78 miliarde de euro vor ajunge în contul fermierilor, conform ministrului agriculturii

    Ministrul Agriculturii a declarat recent că în bugetul ministerului de resort se află 1,78 miliarde de euro pentru a achita sumele către fermieri din 16 octombrie. Comisia Europeană (CE) a comunicat tuturor țărilor membre încă din 16 aprilie 2020 că pot începe plata în avans din 16 octombrie.

    Potrivit Regulamentului de punere în aplicare (UE) 531/2020 al CE de derogare, pentru anul 2020, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește nivelul avansurilor pentru plățile directe, statele membre pot plăti avansuri de până la 70 % în cazul plăților directe și de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros

    Ultimele știri

    Minimis de 200 euro/ha pentru micii fermieri. Cine poate lua banii Cum va fi vremea de 1 Mai. Anunțul făcut de meteorologi Dorin Cojocaru, APRIL: ”Am propus crearea unui brand de țară prin care toți producătorii de lactate să exporte în China” Cât de des trebuie schimbat filtrul unui tractor – recomandări Teren cultivat o dată la doi ani pentru reducerea costurilor – o strategie nouă în fermele din Australia