• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • BANII SUNT ÎN CONTURI! Fermierii care au încasat subvenția integrală pe acest an!

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Fermierii care au deja banii în conturi! Producătorii agricoli care au încasat sprijinul anual sunt cei care în 2020 au decis să se înscrie în Programul naţional pentru ajutorul de minimis la cultura de tomate în spaţii protejate – sere sau solarii. Cel puțin în cazul legumicultorilor din județul Olt, conform informațiilor oficiale, toate sumele au fost virate de către Direcția Agricolă Județeană.

    Toți legumicultorii olteni care au depus cerere și au fost eligibili pentru obținerea subvențiilor  prin programul ”Tomata 2020” și-au primit banii! Astfel, la peste 5.353 de fermieri olteni le-au intrat banii în conturi, ultimele sume fiind virate marți, 15 septembrie, potrivit gazetaoltului.ro. De precizat că ajutorul de minimis pentru Tomate se achită într-o tranșă unică, iar anul acesta, sprijinul se acordă numai pentru culturile din Ciclul I.

    După un calcul simplu, în contul fermierilor olteni au intrat peste 57 de milioane de lei, fiecare fermier primind o subvenție de 10.784,54 de lei. Cu toate acestea, peste 300 de legumicultori nu au fost eligibili, după cum a declarat directorul Direcției Agricole Județene Olt, Gabriela Andronie.

    ”Pe 15 septembrie am făcut ultimele plăți, toți fermierii din județ care au depus cereri în Programul Tomata și-au primit banii. Am avut peste trei sute de legumicultori care nu au fost eligibili, iar pentru zece fermieri ne-au venit banii înapoi. Ei nu au avut nicio activitate timp de șase luni și li s-a închis contul de la bancă. Am luat legătura cu ei, au reactivat contul și am rezolvat problema”, a declarat șefa DAJ Olt.

    Amintim că  Agrointeligența – AGROINTEL.RO a scris, în luna august, că plățile pentru programul tomata au au fost inițiate după 25 august, când Ministerul Finanțelor Publice a aprobat deschiderea creditelor bugetare, iar Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a început să alimenteze conturile tuturor Direcțiilor pentru Agricultură Județene.

    CITIȚI ȘI: START PLĂŢI PROGRAMUL TOMATA 2020! Cuantum achitat în conturi – 10.784,54 lei/beneficiar!

    Bugetul schemei a fost repartizat către 17.386 de beneficiari eligibili, rezultând rezultând un cuantum per beneficiar de 2270,62 euro, ceea ce reprezintă 10.784,54 lei/beneficiar.


    Te-ar mai putea interesa

    Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!