• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Agrointeligența va derula cea mai importantă campanie de comunicare, din fonduri UE, legată de Politica Agricolă Comună 2021-2027

    agrointeligenta.ro -

    Asociația Agrointeligența va implementa cea mai importantă campanie națională de comunicare, finanțată din bani europeni, legată de noua Politică Agricolă Comună 2021-2027. Proiectul va fi realizat în parteneriat cu Freedom House România.

    Proiectul “Forța P.A.C. pentru fermieri” va însemna un efort de comunicare susținut, folosind cele mai noi tehnologii audio-vizuale, online și social-media, cu grupuri-țintă în toate categoriile socio-economice. În perioada următoare, vom reveni cu informații suplimentare despre proiect și modalitățile de derulare și implementare.

    Conceptul de campanie, realizat de Agrointeligența a fost acceptat de DG Agri pentru a fi finanțat din bani europeni, în cadrul programului ce conține măsuri de informare pentru Politica Agricolă Comună, contractul de finanțare fiind semnat în urmă cu câteva zile.

    Freedom House România va contribui la diseminarea informațiilor legate de Politica Agricolă Comună în teritoriu prin rețeaua proprie de parteneriate cu presa locală și, de asemenea, va realiza comunicarea în domeniul juridic și a procedurilor de integritate/anticorupție.

    “Sunt foarte onorat că românii vor afla de la noi informații complete despre ce înseamnă Politica Agricolă Comună. Mulțumesc Comisiei Europene, DG Agri, pentru că au selectat proiectul nostru. Poziția noastră de lider al presei agricole din România ne permite o eficiență maximă în strategia de comunicare și, de asemenea, ne obligă să obținem cele mai bune rezultate. Mulțumesc Freedom House România, doamnei Cristina Guseth, pentru că au avut încredere în noi și au venit alături de noi în acest proiect. Cheltuirea corectă a banilor publici, europeni sau naționali, reprezintă o prioritate din punct de vedere a strategiei editoriale Agrointeligența”, a spus Vlad Macovei, președintele Grupului Agrointeligența.

    ”Colaborarea cu publicația Agrointeligența deschide un nou drum pentru noi, pentru publicațiile locale din reteaua PressHUb.ro. Este o oportunitate de dezvoltare prin jurnalism colaborativ, în care ziariștii învață unul de la altul și reușesc să-și îmbunătățească modul în care își servesc audiența”, a spus Cristina Guseth, directorul Fundației Freedom House România.

    Despre Agrointeligența

    Grupul Agrointeligența este liderul presei agricole din România, conform audienței măsurate de BRAT/SATI, cu o medie lunară în 2020 de 2 milioane de cititori. Asociația Agrointeligența derulează cele mai importante campanii de informare pentru fermierii din România.

    Despre Freedom House România

    Freedom House Romania este o organizație non-profit, nepartinică, ce promovează libertatea, democrația și drepturile omului, cu un renume bine întemeiat, ca promotor al drepturilor fundamentale ale omului și al valorilor democratice, al statului de drept și al bunei guvernări. Freedom House România a dezvoltat rețeaua de presă locală PressHUb, care reunește 30 de publicații locale, platfroma pressHub.ro și magazinul on-line presshubmarket.ro.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Primele impozite calculate pentru un hectar de teren. Fermierii sunt revoltați – taxele sunt cel puțin duble! Producție de ouă iarna. Secretele gospodarilor ca găinile să facă ouă în sezonul rece Calendarul foilor de ceapă 2026. Lunile în care va ploua sau va fi secetă

    Ultimele știri

    Fermierii francezi protestează astăzi la Paris, de mâine ies masiv în stradă și agricultorii polonezi Alertă meteo de ninsori ș viscol. Județele unde se instalează ger de până la -15 grade Celsius Fermier: Ar fi trebuit să recoltez 14 tone de porumb la hectar ca să ating pragul de profitabilitate