• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Alertă de ultimă oră a meteorologilor: Vijelii, grindină și ploi torențiale în mai multe județe!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi, joi – 20 august, o nouă avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul zilei, până la orele 22:00, în 15 judeţe.

    Conform prognozei de specialitate, până la ora 22:00, în Moldova, nord-estul Munteniei, nordul Dobrogei şi în sudul şi estul Transilvaniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină.

    Cantităţile de apă vor depăşi 30 – 40 litri/mp şi, pe arii restrânse, 50 – 70 litri/mp, iar judeţele vizate de avertizarea Cod portocaliu sunt: Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Brăila, Tulcea, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ, Suceava, Harghita, Covasna, Braşov şi Sibiu.

    De asemenea, tot până la ora 22:00, va fi Cod galben de vreme rea în zone din 14 judeţe (Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Cluj, Alba, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi şi Constanţa).

    În intervalul menţionat, în Maramureş, local în Transilvania, Muntenia şi sudul Dobrogei, precum şi la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină. Pe durata orelor următoare, cantităţile de apă vor depăşi 20 – 25 litri/mp şi, izolat, 40 – 50 litri/mp.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!