• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • UE ne dă 400 de milioane de euro pentru fondurile mutuale. Restul vor pune fermierii și statul

    agrointeligenta.ro

    România va avea la dispoziție, în următorii șapte ani, aproape 400 de milioane de euro pentru înființarea fondurilor mutuale și gestionarea riscurilor din agricultură, bani care vor fi alocați prin noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

    „Prin noul PNDR avem alocată o sumă de 397 de milioane de euro pentru înființarea fondurilor mutuale, un concept la care eu țin foarte mult și de care România avea nevoie încă din 2007. Ordonanța pe care am dat-o pentru înființarea fondurilor mutuale este în prezent la nivelul Parlamentului pentru a o îmbunătăți și ulterior pentru a fi aprobată, iar până la 1 martie se vor putea depune documentele”, a spus Constantin.

    Acesta a precizat că și-ar dori să existe în România un singur fond mutual pentru gestionarea mai eficientă a riscurilor din agricultură.

    „Mi-aș dori să avem un singur fond mutual pentru gestionarea eficientă a acestor situații, dar dacă se vor înființa două, nu e niciun fel de problemă. Aceste sume pe care le avem alocate prin PNDR pentru gestionarea riscurilor merg către fermierii care au pierderi de venit din cauza riscurilor neacoperite de societățile de asigurări și aici mă refer la secetă, grindină, diverse boli neprevăzute și care nu intră în raza de acoperire a societăților de asigurări”, a subliniat șeful MADR.

    Președintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice a Camerei Deputaților, Nini Săpunaru, a afirmat recent că Legea fondurilor mutuale ar putea fi aprobată de Parlament până la finalul lunii noiembrie.

    Până în luna septembrie a acestui an, două mari asociații ale fermierilor și-au anunțat interesul pentru constituirea unui fond mutual, respectiv Federația Națională a Producătorilor din Agricultură (Pro Agro) și Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).

    Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Achim Irimescu, afirma, în septembrie, că fondul mutual îi va forța pe fermieri să se asocieze pentru că altfel riscă să nu mai primească 80% din fondurile naționale.

    Pentru constituirea unui fond mutual, fermierii vor trebui să vină cu o contribuție de 35%, iar contribuția publică va fi de 65%, din care 75% reprezintă fonduri europene și 25% sunt fonduri din bugetul național.

    Sursa: Agerpres


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie”

    Ultimele știri

    Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro! Singura cultură care primește bani în plus de la APIA cu un ANT de aproape 180 euro/ha