• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Roadele bogate ale toamnei: 1.200 de culegători forfotesc zi şi noapte la podgoria Jidvei

    agrointeligenta.ro

    La Jidvei se desfăşoară zilele acestea recoltatul strugurilor de pe cele peste 2.000 de hectare de vie, aproape în totalitate plantaţii tinere.

    La vremea culesului, participă în aceste zile peste 1.200 de localnici, antrenaţi la recoltatul manual. Se lucrează zi lumină, cu toate forţele, în toate fermele în care strugurii au ajuns la maturitate. Dar recoltatul se desfăşoară şi noaptea, când intră în „brazdă” cele cinci combine de strâns struguri, de mare productivitate. Recoltatul pe timp de noapte a fost impus de vremea extrem de călduroasă din această vară fierbinte şi asta e soluţia pentru a păstra calitatea strugurilor, a aromelor în special, dar şi a zaharurilor acumulate.

    „Producţia este foarte bună, anul acesta a ţinut cu noi, viticultorii, a plouat la timp, soarele a fost şi el mai aproape de noi, astfel că natura ne-a ajutat să putem efectua la timp toate tratamentele şi lucrările. Dar anul acesta, calitatea strugurilor este cu totul şi cu totul remarcabilă”, a declarat pentru blajinfo.ro directorul tehnic al companiei Jidvei,  ing. Marin Cucură.

    Vinurile companiei, premiate în Japonia

    O confirmare a prestigiului de care se bucură vinurile de Jidvei a venit în aceste zile din îndepărtata Japonie. Aici a avut loc Concursul Mondial de vinuri „Japan Wine Challenge”. La acest concurs, compania Jidvei a trimis şapte vinuri, cinci dintre ele fiind medaliate. Astfel, au fost premiate vinurile Riesling Târnave Castle 2011, Owners’ Choice Maria Fetească Alba 2012, Sauvignon Blanc Nec Plus Ultra 2012, Roze Nec Plus Ultra 2012 şi Romantine Extra Brut. Aşadar, la Jidvei, pe Târnave, anul viticol 2013 are toate atuurile pentru a se impune ca un an vinos de excepţie, atât prin cantitate dar mai ales prin calitatea strugurilor şi a vinurilor care au în recolta acestui an struguri foarte bogaţi în arome şi zahăr, bine şi frumos copţi sub soarele Jidveiului şi în climatul excepţional de favorabil de pe Târnave.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro

    Ultimele știri

    Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro! Singura cultură care primește bani în plus de la APIA cu un ANT de aproape 180 euro/ha