• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Adrian Oros despre recolta de grâu din 2020: ”Estimăm o producție de maxim 6 milioane de tone”

    Roxana Dobre -

    Producțiile de grâu din acest an, deși mult diminuate față de anii ”buni”, vor asigura atât consumul intern cât și exporturile, a spus ministrul agriculturii Adrian Oros. Șeful de la Agricultură a arătat în cadrul unei conferințe pe care a ținut-o la Maramureș, vineri 31 iulie, că necesarul de grâu al României este de 2,2 milioane tone, iar producția națională din 2020 va fi de 6 milioane de tone!

    ”Foarte mulți jurnaliști m-au întrebat dacă acoperim necesarul de grâu și vreau să vă asigur că sigur va fi asigurat. Necesarul de grâu în România este de 2,2 milioane tone. Noi în anii foarte buni, când a plouat, obțineam între 8,5 și 9 milioane de tone. Deci cu siguranță, chiar dacă producțiile vor fi diminuate și moi estimăm o producție de maxim 6 milioane de tone, necesarul intern este de 2,2 milioane tone, consum uman, completat de 550 milioane de tone de seminţe, circa 400 milioane de tone grâu pentru furajare şi cam tot atâta grâu pentru industrializare, pentru alcool”, a punctat ministrul Adrian Oros.

    Acesta a spus că resursele vor fi suficiente chiar și pentru exporturi. Mai mult, șeful de la agricultură a punctat că statul a lansat o schemă de garantare pentru industria morăritului prin care se asigură grâul necesar pentru consumul uman. ”Deci vor fi suficiente resurse, inclusiv pentru exporturi, pentru acei traderi care au contracte în derulare. Și ca să nu mai recurgem la acea măsură extremă și unică pe care am luat-o la sfârșitul lunii martie, când am sistat pentru o săptămână exporturile în țări terțe, am făcut o schemă de garantare a celor din industria morăritului astfel încât ei să aibă contractată această cantitate de 2,2 milioane de tone necesare consumului intern”, a arătat ministrul.

    Acesta a mai spus că prețul grâului nu va crește în acest an întrucât la nivel mondial producțiile obținute sunt mari.

    ”În afară de zona Mării Negre, toate datele ne spun că anul acesta vor fi producții record de grâu, iar prețul grâului este influențat de ceea ce se intâmplă la nivel mondial, de ceea ce se întâmplă la nivelul burselor și mai puțin de producția internă”, susține Adrian Oros.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Calendarul foilor de ceapă 2026. Lunile în care va ploua sau va fi secetă Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești Primele impozite calculate pentru un hectar de teren. Fermierii sunt revoltați – taxele sunt cel puțin duble!

    Ultimele știri

    Cel mai mare producător de cârnați din Germania închide o fabrică în Brandenburg și disponibilizează 500 de angajați Un militar a obținut ilegal fonduri destinate tinerilor fermieri. Angajați ai AFIR, complici! Un fermier a cerut subvenții APIA pe terenuri deținute de Hidroelectrica