• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANCPI a revocat-o la cerere pe directoarea cu condamnare definitivă pentru abuz în serviciu!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Decizie de ultimă oră într-un caz mediatizat și de Agrointeligența-AGROINTEL.RO. Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a revocat-o, la cerere, din funcția de director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Iași pe  Narciza Nedelcu, directoarea care era acuzată că ocupă șefia OCPI Iași după ce a primit o pedeapsă la închisoare cu suspendare, într-un caz de abuz în funcție.

    ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), a dispus astăzi, 16 iulie, schimbarea din funcția de director al OCPI Iași a doamnei Narciza Nedelcu, prin Ordin al directorului general al ANCPI, se anunță într-un comunicat remis către Agrointeligența-AGROINTEL.RO.

    ”Doamna Narciza Nedelcu a fost repusă în funcția de director al OCPI Iași miercuri, 15 iulie, ANCPI fiind obligată, potrivit prevederilor legale în vigoare, să înceteze suspendarea contractului individual de muncă al acesteia și să o repună în funcția deținută anterior. Conform art. 56 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, contractul individual de muncă încetează de drept ca urmare a condamnării la executarea unei pedepse privative de libertate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. Mai mult decât atât,  prin Decizia nr. 15/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov – Secţia civilă în Dosarul nr. 3.485/62/2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, stabilind că dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că sunt aplicabile numai în situaţia în care condamnatul execută efectiv pedeapsa în penitenciar, fiind în imposibilitate fizică de a se prezenta la locul de muncă”, precizează agenția de cadastru.

    Mai mult, se sublinaiză că prin decizia pronunţată în dosarul penal nr. 4264/99/2015, instanţa de judecată a dispus, de asemenea, suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a, teza a II-a si lit. b din Codul penal din 1968. ”Narciza Nedelcu a ocupat postul de director al OCPI Iași, prin concurs, în anul 2009.  În anul 2012, când a început urmărirea penală împotriva doamnei Narciza Nedelcu, director al OCPI Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, conducerea ANCPI a decis suspendarea acesteia din funcție, deși legislația în vigoare nu prevedea această măsură ca fiind obligatorie”, mai arată ANCPI.

    Reamintim că Agrointeligența-AGROINTEL.RO a mediatizat ieri, 15 iulie, cazul directoarea OCPI Iași. Despre acest subiect puteți citi aici: O directoare cu condamnare definitivă pentru abuz în serviciu a fost numită șefă la Cadastru!

     


    Te-ar mai putea interesa

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie!

    Ultimele știri

    Situație disperată în irigații: Curent oprit, transformatoarele stațiilor de pompare – demontate din cauza datoriilor! Fertilizarea cu cupru – Ce face diferit gluconatul de cupru în plantă Parc fotovoltaic și fermă de păsări, pe același teren. Gâinile, protejate de panourile solare! Subvenția APIA pentru viței. Plata pe cap de tăuraș la îngrășare Grupul IulianCântar. Două branduri puternice pe piața agricolă din România: IulianCântar și SILOBAG România