• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Oros: Prețul grâului nu va fi influențat de secetă! Fenomenul a afectat doar zona Mării Negre

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Prețul grâului nu va fi afectat de seceta pedologică extremă din acest an, susține ministrul Agriculturii Adrian Oros. Acesta a declarat ieri, miercuri – 9 iulie, la Focșani, că se vor lua măsuri pentru ca industria de morărit să aibă o cantitate suficientă de grâu pentru consumul uman.

    Șeful de la MADR spune că în timp ce producția de grâu din România și din zona Mării Negre este afectată de secetă, alte țări vor avea producții record.

    „Din păcate pentru noi, doar zona Mării Negre a fost afectată de secetă în acest an. Din ceea ce se raportează la nivel european, dar şi global privind producţia de cereale, vor avea chiar producţii record în alte părţi, pentru că nu au fost probleme cu seceta. Niciodată preţul grâului nu a fost dictat doar de producţia noastră, ci de ceea ce se întâmplă în această piaţă a cerealelor şi nu cred că o să fie afectat (preţul – n.red.). Astăzi, colegii mei au o întâlnire cu cei din industria de morărit tocmai pentru a fi nevoiţi, cum am făcut-o, şi sigur a fost un gest extrem care nu s-a mai făcut în nicio ţară europeană, atunci când am suspendat exporturile de cereale, dar atunci ne-a speriat cadenţa, ritmul în care se exportau cereale, comparabil cu luna martie a anului trecut. Şi de aceea am suspendat exporturile, până când am ajuns să stăm la masă cu traderii şi să ajungem la o înţelegere în aşa fel încât să rămână în ţară suficiente cereale până la această nouă recoltă. Iar acum ne vom asigura, garantând ( …) celor din industria de morărit, ca să poate să contracteze acum, la recoltare, o cantitate suficientă pentru consumul uman, (…) astfel încât să nu fie afectaţi de jocurile care sunt pe piaţă”, a declarat ministrul Adrian Oros, în cadrul unei conferinţe de presă susținută la Focșani.

    Potrivit ministrului Oros, pentru consumul uman România are nevoie de 2,2 milioane de tone de grâu, luând în considerare o cifră de 20 de milioane de locuitori, la care se adaugă circa 500.000 tone pentru furaje, 400.000 tone pentru industria de alcool etilic şi 550.000 tone pentru seminţe.

    Ministrul Agriculturii Adrian Oros s-a aflat, miercuri, într-o vizită de lucru în judeţul Vrancea, în cadrul căreia a avut mai multe întâlniri programate cu oameni de afaceri, fermieri şi reprezentanţi ai instituţiilor din judeţ aflate în subordinea ministerului.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!