• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Adrian Oros: Lansăm săptămâna aceasta o nouă măsură pentru crescătorii de animale din zona montană!

    agrointeligenta.ro

    O nouă măsură de sprijin dedicată fermierilor care cresc animale în zona montană. Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a anunțat că în această săptămână va fi lansată o sesiune de proiecte pentru finanțarea nerambursabilă a investițiilor în abatoare de capacitate mică în zona montană.

    ”Am găsit o sumă de 12 milioane de euro neutilizați în altă parte și am dedicat-o zonei montane, măsura se lansează săptămâna aceasta pentru abatoare de mică capacitate. În zona montană facilitățile de procesare trebuie să fie de mică capacitate pentru a deservi grupuri mai mici de fermieri astfel încât zonele mai izolate să aibă și facilități de procesare”, a declarat ministrul Adrian Oros în cadrul unui video de pe pagina sa de Facebook.

    Adrian Oros a subliniat că abantoarele de capacitate mică nu sunt totuna cu abatoarele mobile despre s-a discutat în anii anteriori, însă funcționalitatea este similară. ”Greșit s-a vehiculat conceptul de abator mobil. Nu există așa ceva, discutăm despre abatoare de mică capacitate unde se respectă toate fluxurile, doar că dimensiunea lor este foarte mică și numărul de animale este redus, dar este specific zonelor mai izolate, zonelor montane, ca oamenii să nu se deplaseze pe distanțe mari sau vânzându-și animalele pe niște prețuri derizorii”, a precizat Adrian Oros.

    Ulterior declarației ministrului, AFIR a anunțat că din 13 iulie va fi lansată sesiunea de depunere a proiectelor în cadrul Măsurii 4 – Investiții în active fizice – Sub-măsura 4.2 – “Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole – componenta investiții în abatoare de capacitate mică în zona montană”, cu o alocare de totală de 12.930.334 euro.

    Scopul submăsurii 4.2 vizează înființarea unităților de sacrificare în zona montană și a componentelor de procesare şi comercializare în contextul lanțului integrat, introducerea de noi tehnologii pentru dezvoltarea de noi produse și procese, aplicarea măsurilor de protecție a mediului inclusiv scăderea consumului de energie și a emisiilor GES, promovarea investițiilor pentru producerea şi utilizarea energiei din surse regenerabile, creșterea numărului locurilor de muncă.

    Beneficiarii sunt întreprinderile definite conform legislației naționale în vigoare, cooperativele, precum și grupurile de producători constituite în baza legislației naționale în vigoare.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros

    Ultimele știri

    Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Subvenții APIA – iată cele 29 de plăți pe hectar și animale care intră la plata finală Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri!