• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ideea inedită a unei familii de fermieri pentru a ajuta părinții care nu au cu cine lăsa copiii!

    Angelica Lefter -

    Grădinița nu mai e ce a fost! Se caută locuri liniștite, în mijlocul naturii, spații largi, unde copiii pot desfășura diverse activități educative. Cum românii sunt creativi și găsesc mai mereu soluții, un astfel de loc nu mai este un deziderat, ci poate deveni rapid realitate.

    O familie de agricultori din județul Mureș, formată din părinții Anca și Călin și cei 5 copii ai lor, propun tinerilor părinți, ocupați și care nu au cu cine să își lase copiii, un troc: să-i aducă pe cei mici în curtea lor cât timp sunt la serviciu, iar ca și plată este bine-primit ajutorul lor la fermă, potrivit a1.ro.

    Foto: a1.ro

    Cu alte cuvinte, ”Noi vă îngrijim copiii în timpul săptămânii, dacă voi veniţi să munciţi la ferma noastră în weekend”, așa sună propunerea ingenioasei familii.

    Ferma-grădiniţă a prins repede contur și s-a transformat deja într-un spaţiu numai bun de explorat pentru copii.
    Anca este învățătoare, dar și un agricultor cu inițiativă. Ea spune că ferma reprezintă un mediu plăcut pentru micuți și o bună oportunitate de dezvoltare și socializare:

    ”Este nevoie de un sat să crești un copil! Și atunci, să fim noi satul pentru părinții care vor să-și lase copilul o oră, 2, 3 la noi, să socializeze cu copiii noștri, să învețe despre animale, plante, cultivat, cules. Ține de părinți să își dorească să scoată copiii din casă, iar natura vine în ajutor.”

    Călin este soțul, la rândul său fermier, care recunoaște că la fermă, o mână de ajutor este bine-venită: ”Avem nevoie de ajutor aici la fermă, avem o livadă destul de măricică, plină de boscheți, cu ajutorul altor părinți, facem ordine. Cei mici se joaca aici…”

    Foto: a1.ro

    Cei doi agricultori mureșeni, care au gospodăria la 10 kilometri de Târgu Mureș, merg cu cei mici în solarii unde au cultivat tomate și le arată cum s-au copt primele roșii. Curtea este un veritabil loc de joacă, cu castel gonflabil, biciclete de diferite mărimi, leagăne și un nuc umbros.

    Anca și Călin speră ca pe viitor să pună la punct diverse programe pentru cei mici, precum traseele prin pădure, plimbările cu trăsura sau alte activități în preajma animalelor și astfel numărul celor mici care petrec timp de calitate la fermă, să fie din ce în ce mai mare.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Primele impozite calculate pentru un hectar de teren. Fermierii sunt revoltați – taxele sunt cel puțin duble! Producție de ouă iarna. Secretele gospodarilor ca găinile să facă ouă în sezonul rece Regulă nouă la nivel european pentru pășunile transformate în teren arabil

    Ultimele știri

    Oierii, în plin sezon al fătărilor în ferme. Ionică Nechifor, Moldoovis: Prețul mieilor de Paști va crește cu minim 7-10% Fermierii francezi protestează astăzi la Paris, de mâine ies masiv în stradă și agricultorii polonezi Alertă meteo de ninsori ș viscol. Județele unde se instalează ger de până la -15 grade Celsius