• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Primul obor privat din Dâmbovița: Inaugurat azi la Lungulețu, deschis în fiecare duminică

    agrointeligenta.ro

    Până acum, în judeţul Dâmboviţa a funcţionat un singur obor de animale autorizat, cel administrat de Primăria Voineşti. De acum înainte, ca urmare unei investiţii private, fermierii au la dispoziție și un târg în sudul judeţului, la Lunguleţu.

    Iniţiativa a fost bine primită şi de fermieri, şi de cumpărători, tranzacţiile făcându-se de acum înainte în condiţii decente. În primul rând, oamenii nu vor mai fi nevoiţi să se ascundă de autorităţi ca să vândă şi să cumpere animale.

    Oborul va funcţiona în fiecare duminică în zona fostului abator al Avicolei Titu. “Inaugurăm astăzi un târg anual de Sfântul Dumitru la Lunguleţu, dar şi un târg săptămânal de animale vii, singurul târg privat autorizat din punct de vedere sanitar-veterinar din judeţul Dâmboviţa. Nu ne-am aşteptat la atât de multă lume şi ne bucurăm că oamenii au fost receptivi”, a spus Ionuţ Lăscaie, tânărul care a materializat acest proiect.

    Sursa: incomod-media.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA

    Ultimele știri

    Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro! Singura cultură care primește bani în plus de la APIA cu un ANT de aproape 180 euro/ha