• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Iată cum şi-au dublat fermierii britanicii randamentul culturilor de căpşuni

    agrointeligenta.ro

    În ultimii douăzeci de ani, fără a suplimenta cu mult suprafeţele, fără a face apel la substanţe chimice ori tratamente genetice, fermierii britanici au reuşit să obţină recolte de căpşuni de două ori mai mari.

    Cu ferme de dimensiuni mici şi mijlocii, britanicii trebuiau să găsească alte soluţii decât spaniolii sau latino-americanii, deţinători ai unor suprafeţe mari.

    Fermierii britanici s-au adaptat la schimbarea gusturilor în materie de fructe ale conaţionalilor lor, care au început să acorde o tot mai mare atenţie căpşunilor, datorită beneficiilor aduse de acestea sănătăţii (anti-oxidanţi, vitamina C etc) şi căntităţii reduse de pesticide utilizate în creşterea lor (comparativ cu merele, cireşele, nectarinele, piersicile).

    Potrivit specialiştilor East Malling Research citaţi de Vegetable Growers News, britanicii cultivă căpşuni pe 5000 de hectare, obţinând o recoltă anuală de 110 000 tone, cu un randament la hectar de 20, 25 şi în anii buni chiar de 30 de tone. Valoarea la poarta fermei a acestei recolte este de 448 de milioane de dolari, de trei ori mai mare decât a celei de mere şi zmeură şi de optsprezece ori mai mare decât cea de pere.

    Care este secretul acestui boom care îi face pe britanici să lupte cu şanse reale pentru „apărarea” pieţei înceţoşatelor insule împotriva invadatorilor din însoritele ţări ibero-hispanice?

    Răspunsul este sera-tunel – 85% din culturile de căpşuni din Marea Britanie sînt produse în astfel de „instalaţii” deloc costisitoare, asemănătoare solariilor.

    Utilizarea serei-tunel le permite britanicilor să aibă la dispoziţie fructe proaspete pentru a acoperi cererea pieţei locale din aprilie până în octombrie, perioada care oferă cele mai avantajoase preţuri de retail.

    Serele-tunel protejează culturile de căpşuni ale fermierilor britanici de nesuferita climă din insule, cu ploi abundente care dăunează acestor fructe.

    Folosirea tehnicilor „organice” dar şi axarea pe anumite soiuri preferate de conaţionali pentru proprietăţi de gust explică şi ele povestea de succes în afaceri a cultivatorilor britanici de căpşuni.


    Te-ar mai putea interesa

    Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor

    Ultimele știri

    Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro! Singura cultură care primește bani în plus de la APIA cu un ANT de aproape 180 euro/ha