• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Secretar de stat MADR: Subvenție specială de 33 euro/cap de porc gras și 50 euro/cap de scroafă!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Sumele primite de crescători pentru ajutoarele COVID-19.  Secretarul de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Aurel Simion, a anunțat joi, 26 noiembrie,  în cadrul evenimentului de lansare a Programului ,,Porc născut și crescut în România”, susținut de Kaufland, care sunt sumele primite de crescătorii de porci pe cap de animal pentru ajutorul de stat aferente susținerii activității crescătorilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19.

    (…) A treia formă de sprijin pentru fermieri este schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin în contextul crizei economice generate de COVID-19. Aici am alocat valoarea totală a ajutorului de stat este de 119.550.000 lei, cuantumul ajutorului de stat a fost de 100 de euro/UVM (Unitate Vită Mare), echivalent în lei.  Respectiv 33,0 de euro pe cap de porc gras și 50 de euro/cap la scroafă”, a fost calculul făcut de oficialul MADR.

    Astfel, la cursul de 4,8409 lei/euro stabilit de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) pentru această plată, crescătorii de porc primesc în conturi 159,7497 lei pe cap de porc gras și 242,045 de lei cap/scroafă.  Valoarea maximă pentru un beneficiar este de 100.000 euro.

    Potrivit datelor APIA, pentru ajutorul de stat COVID-19 au depus cereri 297 de crescători de porcine. Ajutorul de stat se plătește și pentru susținerea activității crescătorilor din sectoarele bovin și avicol. Din declarațiile ministrului agriculturii, Adrian Oros, plățile pentru aceste scheme au început din 25 noiembrie.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei

    Ultimele știri

    Minimis de 200 euro/ha pentru micii fermieri. Cine poate lua banii Cum va fi vremea de 1 Mai. Anunțul făcut de meteorologi Dorin Cojocaru, APRIL: ”Am propus crearea unui brand de țară prin care toți producătorii de lactate să exporte în China” Cât de des trebuie schimbat filtrul unui tractor – recomandări Teren cultivat o dată la doi ani pentru reducerea costurilor – o strategie nouă în fermele din Australia