• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierul Vasile Mingîţă: Comisia de secetă a venit așa cum au anunțat. Sunt deja în câmp, după total însămânțez porumbul!

    agrointeligenta.ro -

    Comisia a venit așa cum a fost anunțat fermierul Vasile Mingîță care a așteptat peste o lună să îi fie evaluat gradul de calamitare a culturilor afectat de secetă. De sâmbătă dimineața, agricultorul din Miloșești, județul Ialomița a început lucrările pe cele 65 de hectare de grâu calamitat, acolo unde face o trecere cu erbicid total pentru a ”omorî” păioasa, apoi face însămânțarea porumbului, cultura care speră să îl salveze în acest an complicat.

    Fermierul Vasile Mingîță lucrează în toatl 180 de hectare a contactat săptămâna trecută redacția noastră pentru a ne sesiza că deși a depus încă de pe 1 aprilie la primărie solicitarea de a-i fi evaluate culturile afectate de secetă, comisia de evaluare nu dădea semne că vine să îi constate calamitarea. Agrointeligența – AGROINTEL.RO a luat legătura cu autoritățile din județul Ialomița, iar după ce am discutat la Direcția Agricolă Județeană cu directorul executiv cu Marioara Năsui, agricultorul a fost anunțat că în ziua următoare, adică vineri – 8 mai, comisia va ajunge la el în teren.

    ”Așa s-a și întâmplat. Au ajuns la noi la fermă spre seară. A mers totul repede pentru că eu avea parcelele digitizate la APIA pentru cererea de anul acesta. S-a constat că grâul este calamitat în procente de la 70% până la 100%. Toate suprafețele le reînsămânțez cu porumb”, ne-a declarat sâmbătă dimineața fermierul care se afla deja la erbicidarea totală a grâului după care a venit cu semănatul porumbului.

    Fermierul urmează să își actualizeze în aplicația APIA suprafețele unde avea grâu și acum a pus porumb. ”S-a discutat să nu existe probleme la eligibilitatea pentru cererea din acest an, să nu fie probleme cu rotația. Rezultă din procesul verbal că am avut grâu și am întors, am pus porumb. Încă nu am primit procesul-verbal, probabil în zilele următoare„, ne-a spus agricultorul.

    În privința găsirii semințelor de porumb, Vasile Mingîță spune că nu a întâmpinat probleme. A mers pe hibrizi timpurii și semitimpurii, optând și pe puțină genetică mai tardivă, pentru a mai echilibra balanța.

     



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Primele impozite calculate pentru un hectar de teren. Fermierii sunt revoltați – taxele sunt cel puțin duble! Parizerul boieresc, făcut 100% cu ingrediente naturale, este vedeta unei băcănii fondate de o familie de fermieri Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești

    Ultimele știri

    Fermierii francezi protestează astăzi la Paris, de mâine ies masiv în stradă și agricultorii polonezi Alertă meteo de ninsori ș viscol. Județele unde se instalează ger de până la -15 grade Celsius Fermier: Ar fi trebuit să recoltez 14 tone de porumb la hectar ca să ating pragul de profitabilitate