• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SUME plătite fermierilor! Anunțul ministrului ADRIAN OROS direct din Parlament!

    agrointeligenta.ro

    Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a dat explicații despre plata subvențiilor la dezbaterea moţiunii simple ”Lenea, minciuna şi incompetenţa ministrului Oros”, iniţiată de parlamentari PSD, ALDE şi afiliaţi grupului social-democrat, care se dezbate luni de plenul Senatului. Șeful de la agricultură a arătat că în primele 4 luni din anul 2020 plățile pentru fermieri au depășit sumele achitate de Guvernul PSD în perioada similară din 2019.

    ”(…) Guvernul PSD a acordat subvenții agricole la timp și integral. Deși acum România traversează o perioadă dificilă în primele 4 luni ale anului dacă vă uitați pe cifre oficiale nivelul de absorbție a fondurilor europene s-a situat la cel mai înalt nivel comparativ cu anii anteriori. În primele patru luni ale anului 2020 plățile efective pentru fermieri s-au ridicat la 211 milioane de euro față de 136 milioane euro în aceeași perioadă a anului 2019. Pentru implementarea actualului program european PNDR 2014-2020 am corectat strategiile păguboase ale guvernării PSD care au generat risipirea alocărilor europene și de la bugetul național fără a constitui o valoare adăugată certă pentru România”, a explicat Adrian Oros.

    Semnatarii moțiunii de cenzură solicită demiterea ministrului Agriculturii, Adrian Oros, ”până nu desfiinţează întregul sector agroalimentar din economia României şi până nu transformă fermierii români în săracii Europei”.  Potrivit preşedintelui interimar al Senatului care conduce şedinţa de luni a plenului, Robert Cazanciuc, în sală sunt prezenţi 71 de parlamentari, votul urmând să fie acordat cu bile.


    Te-ar mai putea interesa

    Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Parc fotovoltaic și fermă de păsări, pe același teren. Gâinile, protejate de panourile solare! Soluția găsită de doi fermieri la criza îngrășămintelor: împart costuri de 10.000 euro pentru transport Subvenții APIA – iată cele 29 de plăți pe hectar și animale care intră la plata finală Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!

    Ultimele știri

    Primul mesaj al ministrului propus, Tánczos Barna, despre subvențiile fermierilor! Ilie Bolojan, anunț oficial: Vicepremierul Tánczos Barna, ministru interimar la Agricultură Fermierii vor putea angaja mai ușor lucrători străini. OUG aprobată astăzi de Guvern! Florin Barbu după ce a demisionat de la șefia MADR: ”Voi susține o conferință de presă la minister” Surse guvernamentale: Tanczos Barna – ministru interimar al Agriculturii!