• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Adrian Oros anunță SPRIJIN EGAL pentru TOȚI FERMIERII! Bugetul alocat: 40 de milioane de euro!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Sprijin egal pentru toți fermierii, buget alocat la nivel național în valoare de 40 de milioane de euro! Sprijinul de asigurare a culturilor va fi la fel pentru toți fermierii, a anunțat ministrul Agriculturii Adrian Oros, astăzi, marți – 28 aprilie, într-un briefing de presă ce a avut loc la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Astfel, dacă până acum fermierii mici primeau 70% din valoarea primei de asigurare pe submăsura 17.1, iar cei mari doar 55%, începând din acest an toți vor primi aceeași valoare de sprijin, și anume 70%.

    Pentru că constatăm cu toții efectele dezastruoase ale secetei extreme și puternice, care s-a instalat și care vine peste situația grea datorată evoluției pandemiei cu coronavirus, ne-am gândit să încurajăm fermierii și agricultorii care doresc să-și asigure producțiile pentru că deși, începând de anul trecut, a existat o formă de sprijin, Submăsura 17.1 – Prime de asigurare a culturilor, prin care agricultorii erau încurajați să facă aceste asigurări, ministerul plătindu-le până la 70% din prețul poliței de asigurare, am constatat că s-au semnat doar 998 de contracte deși au fost 1077 de cereri de finanțare și s-au cheltuit 1,75 milioane de euro. Am simplificat mult procedurile să le facem mai atractive și am adus modificări importante împreună cu colegii de la AFIR, dar și la sugestia asociațiilor de fermieri, și anume: acordarea unei intensități unice a sprijinului pentru toți fermierii, adică 70% sprijin maxim, până acum fermierii mici primeau o intensitate de 70%, iar fermierii mari 55%”, a declarat ministrul Adrian Oros, într-un briefing de presă susținut la sediul MADR.

    Fermierii trebuie să cunoască și faptul că nu vor mai fi două sesiuni de depunere a cererilor de finanțare pentru această submăsură, ci una singură, care în acest an se va deschide undeva în jurul datei de 11 mai.

    Am revizuit procesul de organizare a sesiunilor, eliminând cele două etape aferente culturilor de primăvară, respectiv toamnă, și deschidem o sesiune anuală pentru toate tipurile de cultură sau specie (…). Sesiunea de depunere a cererilor de finanțare pentru această măsura va fi lansată în prima jumătate a lunii mai, estimativ 11 mai și va avea o alocare disponibilă de circa 40 de milioane de euro. În cadrul acestei măsuri nu se aplică selecția proiectelor astfel încât toate cererile eligibile vor fi finanțate”, a declarat Adrian Oros.

    Submăsura 17.1 – Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor va suferi și alte modificări, menite să vină în sprijinul fermierilor afectați în acest an de secetă, printre care se numără și simplificarea documentelor care trebuie depuse pentru obținerea acestei prime de asigurare.

    De asemenea, simplificăm mult Ghidul solicitantului și am renunțat la trei piese din cele șapte care erau la dosar, rămânând doar contractul de asigurare cu anexe, documentul sau documentele care atestă plata a cel puțin 50% din valoarea integrală a primei de asigurare, actul de identitate și documentul privind codul IBAN. De asemenea, am eliminat obligativitatea beneficiarilor de a prezenta documente ștampilate, am eliminat obligativitatea de a prezenta extrasul din Registrul Agricol, am eliminat obligtivitatea de a completa suprafețele asigurate pentru fiecare parcelă și am clarificat posibilitatea de a prezenta documente aferente plăților prin POS”, a spus ministrul Adrian Oros.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros

    Ultimele știri

    O primărie s-a apucat să cultive cartofi pentru a le asigura elevilor din comună o masă caldă Porumb BC Kekec, performanță în toată România Analiză. Prețul îngrășămintelor – în creștere, prețul cerealelor spune ”pas”. Scenariu posibil în ferme Sfaturi utile pentru a face economie la motorină și benzină Fermierii cer autorităților să intervină pentru a stopa scumpirile și a asigura accesul la îngrășăminte