• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Versiunea polițiștilor care au amendat un fermier cu 5.000 de lei că nu știa ora la care termină semănatul!

    agrointeligenta.ro

    Cazul fermierului Gelu Barna amendat cu 5.000 de lei în județul Timiș a revoltat o țară întreagă. Agricultorul le-a prezentat polițiștilor o adeverință completată pe propria răspundere ca administrator al societății Complet Land, menționând că merge la semănat. Explicațiile agricultorului nu au fost pe placul poliștilor care inițial i-au comunicat că va fi amendat cu 2.000 de lei, iar pentru că fermierul a protestat, amenda a fost majorată la 5.000 de lei.

    Citiți și: Fermier amendat cu 5.000 de lei pentru că nu a scris în declarație la ce oră se întoarce din câmp!

    Fermierul Gelu Barna a refuzat să semneze procesul-verbal, anunțând direct că va contesta sancțiunea în instanță având în vedere că a prezentat poliștilor toate documentele cerute, iar singura ”lipsă” ce i-ar fi fost reproșată a fost că nu avea trecută ora la care va reveni acasă de la semănat.

    Din versiunea poliștilor reiese că agenții care l-au oprit pe Gelu Barna nu l-ar fi crezut că merge la semănat. Ei au considerat că, astfel, fermierul a încălcat Ordonanţa militară nr. 3, conform declarațiilor făcute, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Aurora Voicilă.

    Bărbatul nu a putut să-şi justifice prezenţa în Timişoara (marţi, n.r.) şi a fost sancţionat cu suma de 5.000 de lei, conform articolului 3 alineat 1 litera a din Ordonanţa militară nr. 3”, a afirmat reprezentantul IPJ Timiş, citat de Agerpres.

    Bărbatul le-a spus poliţiştilor că merge la semănat într-o localitate de lângă Timişoara și, în acest sens, a prezentat o adeverință eliberată de  societatea agricolă pe care o administrează.

    Vă reamintim că fermierul Gelu Barna a denunțat public că a fost amendat pentru că nu avea menţionat în declaraţia pe propria răspundere intervalul orar cât va dura în acea zi deplasarea sa la activităţile agricole şi consideră că s-a comis un abuz asupra sa, rezervându-şi dreptul de a contesta amenda.

    Fermierul Gelu Barna a postat o fotografie de la prelucrarea solului pentru semănat

    Acuzat pe Facebook că ar fi mințit, fermierul a scris: ”În primul rând NU mint. Locuiesc în Săcălaz care este lângă Timișoara. Avem 750 ha teren arabil în localitatea Dragoiești. Avem Birourile în Timișoara. Piesele de schimb la utilajele agricole le cumpărăm din Timișoara. Dimineață am plecat de la Săcălaz spre Dragoiești, la intersecția cu Iulius Mall am fost oprit de un echipaj, am arătat adeverința și am plecat mai departe. La Punctele Cardinale am fost oprit de către acest politist care a spus că nu am trecut ora pe adeverință. Normal că dupa ce a spus că îmi scrie amendă am devenit vocal. Cred că am acest drept. Dacă vă uitați pe harta o sa vedeți că trebuie să trec prin Timișoara. Nu am știut că trebuie să cer permisiunea cuiva să traversez orașul”.


    Te-ar mai putea interesa

    Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei

    Ultimele știri

    Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca Tratarea culturilor cu drona. Poziția producătorilor de produse de protecția plantelor – comunicat AIPROM