• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Conacele din Moldova ar putea fi date în concesiune pentru 100 de ani

    agrointeligenta.ro

    Conacele din Moldova ar putea fi date în concesiune pe un termen de până la o sută de ani. Acest lucru va fi posibil dacă se va reuşi încheierea unui parteneriat public privat între stat şi agenţi economici. Ideea a fost lansată de Agenţia pentru Inspectarea Monumentelor, care preconizează să eleboreze şi o iniţiativă legislativă în acest sens.

    Potrivit calculelor efectuate de Agenţia pentru Inspectarea Monumentelor, un conac renovat ar aduce anual în bugetul de stat venituri de câteva sute de mii de lei. Acest lucru ar fi posibil dacă agentul economic va avea dreptul să contruiască alături de conac un hotel sau o pensiune, care îi va aduce profit. Asta în condiţiile în care privatizarea conacelor a fost interzisă încă în 1998.

    „Ne referim doar la acele conace care sunt abandonate. Soluţia este doar concensionarea lor pe o anumită perioadă de timp. Agentul economic poate să vină cu business planul său, o agropensiune, un restaurant, important să aibă de câştigat şi monumentul. Profitul este unul bun atât pentru agentul economic, cât şi pentru economia ţării”, a explicat şeful Agenţiei pentru Inspectarea Monumentelor, Ion Ştefăniţă.

    În total, în Republica Moldova există 129 de conace. Mai mult de jumătate dintre ele sunt ruinate sau pe cale de a se risipi. Totodată, 30 la sută dintre monumentele de arhitectură sunt în proprietate privată. Starea lor este însă, la fel de proastă ca şi a monumentelor istorice care se află în proprietatea statului.

    În prezent, conacele se află în gestiunea autorităţilor publice locale. Doar pentru restaurarea unui conac este nevoie, în medie, de 17 milioane de lei.

    Sursa: publika.md


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro

    Ultimele știri

    Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro! Singura cultură care primește bani în plus de la APIA cu un ANT de aproape 180 euro/ha