• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Romulus Oprea, Federația Cartoful: Creșterile de preț, cauzate de speculă. Fermierii vând cu 1,5-1,7 lei/kg!

    agrointeligenta.ro

    Intermediarii, sincopele din transportul intracomunitar și producția internă redusă sunt factorii care ne-au adus în situația de a plăti astăzi chiar și 8 lei pe un kilogram de cartofi în piață. Cei care și-au majorat profiturile sunt intermediarii și comercianții direcți, în niciun caz cultivatorii arată pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO Romulus Oprea, Președintele Federației Naționale a Cartofului.

    Citiți și: Prețul cartofilor a ajuns la 7-8 lei/kg, iar ceapa se vinde în piețe și cu 7 lei/kg 

    Situația este așa cum este din cauza blocajelor la import. A apărut această criză și de cartofi ca și de alte mărfuri. Dacă stăm tot timpul cu gâturile lungite către camioanele care aduc mâncarea în România, așa se întâmplă. Dacă nu susținem producția internă, suportăm consecințele. Deci stocurile de cartofi românești sunt destul de reduse cred că la ora aceasta fermierii mai stocuri de maxim 15-20% din producția inițială”, a declarat Romulus Oprea.

    Din păcate, la cum se prezintă situația în prezent, din cauză că în ultimii ani, cartoful nu a fost sprijinit cum merita, am ajuns să fim dependenți de importuri. ”În privința unei producții noi din acest an, cartoful extratimpuriu, vorbim de sfârșitul lui mai, începutul lunii iunie. Deci trebuie să recunosc că deocamdată singura variantă rămâne tot importul. La ora aceasta fermierii din România vând la prețuri cuprinse între 1,5 – 1,6 chiar 1,7 lei pe kilogram am auzit. Dar de aici până la 5 lei sau chiar 8 lei, lanțul de intermediari face speculă, este clar. Și trag foloase din această situație critică. Sunt oameni iresponsabili care nu înțeleg ce înseamnă să produci mâncare pentru români. Văd că nu se sesizează nimeni că tot anul producătorul vinde la 80 de bani, 1 sau 1,20 lei pe kilogram și peste tot cosumatorul găsește marfa  la 3 – 4 lei și acum mai nou la 8 lei și sunt de vină tot producătorii. Trebuie să încetăm să mai demonizăm producătorul român care de abia își duce zilele. Pentru că această cultură, a cartofului, este foarte ingrată. Pur și simplu 3 ani din 5 noi ieșim în pierdere”, explică liderul Federației Naționale a Cartofului.

    Strict despre situația de acum, Romulus Oprea arată că deși nu sunt probleme cu disponibilitatea cartofului în import, există probleme cu transporturile: ”Dacă un șofer de tir pleacă în Germania sau Olanda și când se întoarce este băgat în carantină 2 săptămâni, firma de transport nu mai are pe cine să trimită înapoi și apare blocajul. Problema este că producătorii sunt foarte îngrijorați deoarece nu își pot procura cartofi de sămânță din Olanda sau Germania, pentru a înființa noi culturi. Deci probabil în acest an vom avea o producție și mai mică”.

    Trebuie să încetăm să mai demonizăm producătorul român!

    În această situația, Romulus Oprea îndreaptă consumatorii să caute să cumpere cât mai aproape de lanțul de producție. Dacă au posibilitatea, chiar din fermele cultivatorilor care încă mai au stocuri. ”Mesajul meu pentru români este să se îndrepte direct către producători dacă au posibilitatea. Producătorii daca au mărit sigur au pus doar circa 50 de bani la kilogram.  80% din marfă s-a vândut până în decembrie, vorbind aici de marfa produsă de români. Acum sunt numai rămășițe. Aceasta este realitatea. Și se speculează o situație dramatică și nu cred că este singurul domeniu unde se face asta. Este clar că dacă nu avem de învățat nici din această criză atunci ne merităm soarta, să încercăm să producem cât mai multă mâncare în România și nu să așteptăm tirurile din alte țări. Producătorii să nu mai fie luați în derâdere”.


    Te-ar mai putea interesa

    Ciorile fac din nou prăpăd și scot din pâmânt porumbul abia răsărit. ”Sunt monumente ale naturii” Subvenția APIA pentru viței. Plata pe cap de tăuraș la îngrășare Revine ”moda” păsărilor de curte cu impact direct în arenda pentru terenuri agricole AgroReclamații. Fermier: APIA nu dă adeverințe pentru credite. Ca să luăm îngrășăminte, girăm cu casa Apelul fermierilor către ANAF: amânați termenul, altfel din 1 iunie suntem obligați să închidem porțile!

    Ultimele știri

    AAC avertizează cu privire la situația fermierilor executați silit și cere o reglementare clară! Deputat: APIA a semnat! Fermierii pot lua credite de la bănci cu subvenția Plăți APIA deblocate! Subvențiile care au apărut în Monitorul Oficial și pot intra la plată! Piața îngrășămintelor în 2026: scumpiri accelerate, risc de penurie și decizii tot mai dificile pentru fermieri Măsură extremă pentru un fermier care fertiliza! Dosar penal și amendă de 15.000 lei!