• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ATENȚIE, CRESCĂTORI! ANIMALE FURATE DIN MAI MULTE GOSPODĂRII!

    agrointeligenta.ro

    Minori acuzați că au furat mai multe animale pentru a face rost de bani! Mai multe furturi de ovine produse într-o singură noapte, într-un sat din nordul judeţului Galați, i-au pus pe jar pe stăpânii de animale, dar şi pe poliţişti. Primul care a dat alarma a fost un localnic din Moscu, care a constatat, dimineaţa, că din bătătură îi dispăruseră trei oi, a căror valoare o estima la circa 600 de lei. Bărbatul nu avea altă suspiciune decât că în cursul nopţii cineva îi intrase în curte şi îi luase animalele.

    Câteva ore mai târziu, un alt consătean a ajuns la poliţie cu aeeaşi problemă. Omul s-a plâns să din turma de oi, pe care o avea la păscut într-o zonă din afara localităţii, îi dispăruseră două oi, în valoare totală de 1.000 de lei, potrivit www.viata-libera.ro.

    Verificările care au urmat au scos la iveală şi autorii. Trei minori, cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani, sunt principalii suspecţi, care dăduseră iama pe la proprietarii de oi, ca să facă rost de bani. Totul cu complicitatea unui al patrulea suspect, care le-a promis că îi ajută.

    ”Din cercetări a reieșit că cei trei, în baza unei înțelegeri prealabile cu un tânăr, de 22 de ani, ar fi transportat animalele furate la locuința acestuia din urmă, în vederea comercializării lor. Ovinele au fost recuperate și restituite păgubiților, minorii fiind cercetați acum pentru infracțiunea de furt calificat, iar persoana majoră pentru infracțiunea de tăinuire”, a precizat cms. şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial

    Ultimele știri

    Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca Tratarea culturilor cu drona. Poziția producătorilor de produse de protecția plantelor – comunicat AIPROM