• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Culturile agricole, încă în pericol. Zăpada căzută nu acoperă necesarul de apă din sol

    Angelica Lefter -

    Fermierii spun că zăpada care a căzut în ultima săptămână nu a putut reface deficitul de umiditate din sol. După părerea lor, ar mai fi nevoie de 200 – 250 de litri pe metru pătrat. Astfel că aportul de apă adus solului este încă prea mic pentru a reface deficitul acumulat în cele două luni şi jumătate de iarnă, potrivit zf.ro.

    „După seceta din toamnă am avut în noiembrie precipitaţii de 70 l/mp şi nici nu s-a putut ara în condiţii normale, iar acum zăpada ne-a dat 15 litri de apă, ceea ce tinde spre zero. Avem nevoie de 200 de litri de apă pentru a repara deficitul din sol“, a spus Dan Arghir, preşedintele cooperativei agricole Răzeşii Moldavi, formată din 11 fermieri din judeţul Galaţi.

    Fermierul cultivă cereale pe 1.600 de hectare şi spune că la grâu, rapiţă, orz, orzoaică şi secară ar putea avea de suferit producţiile, diminuându-se semnificativ, dacă nu se reface deficitul de apă din sol din prezent. În urmă cu o săptămână fermierii spu¬neau că ”sunt porţiuni de grâu care tind să se usuce“, iar precipitaţiile erau esenţiale pentru resuscitarea lor.

    Dan Herţeg, proprietarul Agro Raluca, care exploatează 2.600 de hectare în judeţul Aradn a spus la rândul său că: ”În Arad nu a nins. Am avut acum trei săptămâni precipitaţii de 49 l/mp, dar mai avem nevoie de 250 de litri pentru a reface deficitul de apă din sol. Nu cred că o să mai ningă la noi, dar se anunţă precipitaţii pentru săptămâna viitoare. Este lipsă acută de apă în sol, pentru că noiembrie şi decembrie au fost fără zăpadă, iar în ianuarie au fost precipitaţii puţine“.

    Cu toate acestea, Institutul Naţional de Meteorologie anunţă că ninsorile vor continua.

    Țara noastră a avut în 2018 o producţie de cereale de 31,8 milioane de tone, iar pentru 2019 reprezentanţii Ministerului Agriculturii estimau o producţie mai mică, de aproximativ 30 milioane de tone. În realitatea, producţia de porumb raportată în 2019 a fost de 16 milioane de tone, în scădere cu 13% faţă de perioada precedentă, iar cea de grâu de 10 milioane de tone. Recolta de floarea-soarelui a fost de 3,4 milioane de tone, iar cea de orz şi orzoaică de 1,9 milioane de tone.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Cadastru gratuit 2026. Documente necesare pentru intabularea gratuită a unui teren sau a unei case Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești Povestea unei tinere de succes – lucrează 1.000 de hectare la 20 de ani

    Ultimele știri

    Emmanuel Macron: ”Franța votează împotriva Mercosur!”. Se sucește președintele României, Nicușor Dan? Oierii, în plin sezon al fătărilor în ferme. Ionică Nechifor, Moldoovis: Prețul mieilor de Paști va crește cu minim 7-10% Fermierii francezi protestează astăzi la Paris, de mâine ies masiv în stradă și agricultorii polonezi