• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii americani – boicot la gala Globurilor de Aur 2020

    agrointeligenta.ro

    Fermierii americani au boicotat cea de-a 77-a ediție a galei Globurilor de Aur, eveniment ce a avut loc duminică noapte, la Los Angeles, și la care meniul invitaților a fost unul vegan. Organizatorii evenimentului au anunțat că decizia privind meniul a vizat protejarea mediului și a climei. În replică, crescătorii de animale din SUA și-au exprimat revolta pe rețelele de socializare sancționând ipocrizia de la Globurile de Aur unde invitații vin cu avioane private, sunt aduși la eveniment cu limuzine, iar în cadrul evenimentului se folosesc cantități uriașe de plastic pentru decor.

    Tara Vander Dussen, cunoscută și ca New Mexico Milkmaid, se numără printre fermierii care au boicotat gala Globurilor de Aur din acest an. Pe toate conturile sale de pe rețelele de socializare, crescătoarea de vaci de lapte a arătat că organizatorii care au dorit să crească nivelul de conștientizare a schimbărilor climatice și impactul asupra mediului ar fi trebuit să ia în calcul principalele surse de poluare, precum transportul, procesele industriale, producerea energiei electrice. Acestea tehnologii sunt responsabile de producerea a 80% din emisiile cu efect de seră, în timp ce agricultura – creșterea animalelor, este prezentă în studii cu numai 4%.

    Ar trebui să vezi impactul pe care îl are găzduirea unui eveniment la acest nivel. Călătorii cu avioane private și mașini, deșeuri de la alimente, deșeuri de plastic, energie și așa mia departe. În schimb, se folosesc de creșterea animalelor ca țap ispășitor. Au renunțat la carne în meniu, în loc să aleagă curse comerciale cu avionul, să își recicleze hainele, să nu folosească plastic sau să ajungă pe jos de la hotel la eveniment. Este, însă, mult mai ușor să dai vina pe agricultură și pe fermierii din america rurală în loc să analizezi propria amprentă de carbon. Cât case, mașini, avioane, haine au aceste celebrități? Doar energia electrică pentru a întreține una, douaă…trei case…Sunt de acord să existe un meniu vegetarian ca opțiune în cadrul evenimentului, însă nu ar trebui ca toată lumea să fie obligată să mănânce vegan în contextul în care unii invitați pot alege să susțină fermele de lactate, de carne de vită, de păsări sau de porci”, a scris Tara Vander Dussen.

    Un alt fermier a arătat că în loc să organizeze un eveniment fastuos, dacă cei de la Globurile de Aur doreau cu adevărat să evite poluarea, atunci ar fi anunțat câștigătorii printr-un e-mail.

    Cea de-a 77-a ediţie a galei Globurilor de Aur are loc duminică noapte, la Los Angeles şi dă startul sezonului marilor premii cinematografice de la Hollywood.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă

    Ultimele știri

    Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca Tratarea culturilor cu drona. Poziția producătorilor de produse de protecția plantelor – comunicat AIPROM