• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Vânzarea terenurilor agricole către străinii din afara UE, doar cu acordul Ministerului Apărării

    Vlad Macovei – Agrointeligența

    Finlanda este țara europeană care adoptă, începând cu 1 ianuarie 2020, cea mai dură legislație care reglementează tranzacțiile imobiliare (clădiri, terenuri intravilane, terenuri agricole etc.) în care sunt implicate persoane fizice sau juridice din afara UE, la care se adaugă Norvegia, Elveția și Liechtenstein.

    Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării de la Helsinki, toate aceste persoane fizice sau juridice din afara spațiului european vor avea obligatoriu nevoie de un aviz din partea ministerului pentru toate contractele de vânzare-cumpărare care vizează bunuri imobiliare, indiferent de dimensiunea acestora. De asemenea, sunt vizate și firmele înregistrate în UE dar care au un acționar din afara țărilor membre care deține cel puțin 10% din companie. Permisiunea Ministerului Apărării nu se aplică contractelor de închiriere/concesiune/arendă ci doar celor care prevăd transferul de proprietate.

    De asemenea, tot de la 1 ianuarie 2020, în Finlanda a intrat în vigoare o nouă legislație și în ceea ce privește dreptul de preempțiune a statului pentru vânzarea de terenuri în zonele geografice considerate strategice. În afara acestor zone strategice, rămâne în vigoare legislația adoptată în perioada 1970, în care autoritățile locale finlandeze pot aplica dreptul de preempțiune pentru anumite tranzacții imobiliare.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi!

    Ultimele știri

    Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro!