• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • LEGEA VÂNĂTORII: S-A ELIMINAT OBLIGAȚIA DE A AVEA TERENUL ÎNGRĂDIT/PĂZIT pentru DESPĂGUBIRI!

    agrointeligenta.ro

    Decizie importantă pentru fermieri! Noua Lege a Vânătorii a fost adoptată săptămâna aceasta de Camera Deputaților – for decizional, cu o modificare prin care fermierii care au culturile calamitate nu mai devin neeligibili pentru despăgubiri în cazul în care nu au suprafața împrejmuită.

    Proprietarii de culturi agricole/silvice nu sunt obligați să asigure paza culturilor agricole/silvice și să amplaseze mijloace de îndepărtat exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic„, se arată în modificarea adusă la Legea Vănătorii.

    Vă reamintim că una dintre cauzele invocate pentru nedespăgubirea fermierilor a fost că aceștia nu avea îngrădite suprafețele pe care au suferit pierderi din cauza animalelor sălbatice.

    Noua Lege a Vânătorii a fost îndelung așteptată de către fermieri, iar după votul de miercuri, actul normativ trebuie să fie promulgat de președintele Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermier: ”Am plătit 12.000 de euro pe un hectar de teren în extravilan, fără drum sau irigații” Programul Usturoiul în 2026. Condiții, acte și termene pentru subvenția de 3.000 euro/ha Revine ”moda” păsărilor de curte cu impact direct în arenda pentru terenuri agricole Subvenția APIA pentru viței. Plata pe cap de tăuraș la îngrășare Cadastru gratuit 2026. Ce se întâmplă dacă suprafața din acte diferă de cea din teren

    Ultimele știri

    Plăți APIA deblocate! Subvențiile care au apărut în Monitorul Oficial și pot intra la plată! Piața îngrășămintelor în 2026: scumpiri accelerate, risc de penurie și decizii tot mai dificile pentru fermieri Măsură extremă pentru un fermier care fertiliza! Dosar penal și amendă de 15.000 lei! ”Pe o rază de 50 de kilometri nu se găsea motorină”. Anunțul ministrului Tanczos Barna pentru fermieri Soluții la criza îngrășămintelor? Tanczos Barna, MADR: Nu avem o înțelegere între Romgaz și proprietarii Azomureș