• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Sesiunea de depunere a cererilor pentru finanţarea fermelor de familie, prelungită până pe 14 august

    agrointeligenta.ro

    Sesiunea pentru depunerea proiectelor aferente Măsurii 121 referitoare la modernizarea exploataţiilor agricole a fost prelungită până la jumătatea lunii august, potrivit anunţului publicat pe pagina principala a portalului Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP).

    Astfel, cererile de finanţare pentru măsura de investiţii ‘Modernizarea exploataţiilor agricole’ pot fi depuse la Oficiile Judeţene ale APDRP, până în data de 14 august 2013, ora 12.00.

    Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a deschis, în luna iunie, sesiunea de depunere a proiectelor pentru dezvoltarea fermelor familiale, suma alocată acestei sesiuni fiind de 50 de milioane de euro.

    În cadrul etapei vor fi finanţate aproximativ 1.000 ferme de familie, cu o valoare maximă eligibilă a proiectului de 125.000 euro, din care până la 50.000 euro sprijin nerambursabil prin PNDR.

    Conform MADR, pot depune proiecte persoane fizice, cu condiţia autorizării înaintea semnării contractului de finanţare, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau familiale şi alte tipuri de beneficiari eligibili în cadrul măsurii 121.

    Pentru asigurarea cofinanţării, beneficiarii vor avea posibilitatea de a contracta credite printr-un fond de creditare creat de MADR, facilitând astfel necesarul de cofinanţare a proiectelor.

    Ferma de familie este o fermă care produce pentru consumul propriu, iar surplusul este comercializat. Activităţile din cadrul fermei sunt realizate, în principal, de către membrii familiei. Dimensiunea economică a fermei de familie poate fi între 2 – 50 UDE (Unitatea de dimensiune economică). Aceasta exprimă dimensiunea unei exploataţii agricole determinată pe baza marjei brute standard a exploataţiei.

    Sursa: Agerpres


    Te-ar mai putea interesa

    Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte

    Ultimele știri

    Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro! Singura cultură care primește bani în plus de la APIA cu un ANT de aproape 180 euro/ha