• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cel mai mare siloz de la Marea Neagră, inaugurat de un om de afaceri din Constanța

    agrointeligenta.ro -

    Cel mai mare siloz de la Marea Neagră şi Marea Mediterană, siloz situat chiar în portul Constanţa, la dana 80, a fost inaugurat de un cunoscut afacerist din județul Constanța. Conform economica.net, investiția se ridică la suma de 50 de milioane de euro și îi aparține constănțeanului Corneliu Idu prin operatorul portuar Comvex.

    Capacitatea celui mai mare mare siloz din Constanța este de 200.000 de tone, iar după inaugurarea de săptămâna trecută, prima navă a fost încărcată şi a plecat din port zilele trecute. Au plecat din România seminţe de floarea-soarelui de la Cerealcom Dolj către fabricile de ulei deţinute de Cargill. Cea mai mare fabrică de acest gen se află la Amsterdam.

    „Practic este singurul terminal de cereale independent, celelalte aparţinând marilor traderi. În ciuda recesiunii care s-a instalat în România şi care ameninţă întreaga lume, pentru noi anul 2019 a fost un an foarte bun. Am finalizat construcţia celui mai modern şi a celui mai mare siloz de cereale care există în portul Constanţa, precum şi în Marea Neagră şi în Marea Mediterana, Comvex Silo”, după cum a declarat pentru Corneliu Idu.

    Nu doar capacitatea foarte mare de depozitare face unic acest siloz de cereale, ci şi poziţionarea acesteia în cadrul operatorului portuar Comvex Constanţa, la dana 80, dană cu o adâncime de 17,80 metri, ceea ce face posibilă operarea unor nave de dimensiuni foarte mari. „Investiţia în silozul de cereale a fost de cca 50 milioane de euro, dar valoarea de piaţă a acestui terminal este de cca 200 milioane euro”, precizează Corneliu Idu.

    Companiile la care Corneliu Idu este acţionar desfăşoară activităţi generale de shipping, stevedoring şi alte servicii conexe activităţilor portuare: forwarding, project cargo, transport intermodal etc. Aşa cum el însuşi apreciază, „valoarea titlurilor, a proprietăţilor şi participaţiilor în diverse societăţi comerciale şi conturi bancare se cifrează la aproximativ 110-120 milioane euro”.

    Companiile aflate în portofoliu sunt: Idu Shipping and Services SRL Constanţa-acţionar unic, Octogon Shipping and Services SRL Constanţa-acţionar unic, Octogon Gas and Logistics SRL Constanţa-acţionar unic, Coremar S.A. Constanta-acţionar, Boraz Holding AG. Zurich/Elvetia-acţionar unic, Comvex S.A.Constanţa-acţionar majoritar, Tenis Club Idu SRL Mamaia-acţionar unic, etc.

    Numele lui Corneliu Idu este strâns legat atât de afacerile portuare, cât și de tenis. Familia Idu deține Tenis Club Idu Mamaia, unul din cele mai frumoase cluburi de tenis care ofe­ră și sponsorizare tinerilor talentați. Mai mult, Corneliu Idu este recunoscut ca fiind cel mai mare susținător financiar al tenismenei Simona Halep.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Povestea unei tinere de succes – lucrează 1.000 de hectare la 20 de ani Parizerul boieresc, făcut 100% cu ingrediente naturale, este vedeta unei băcănii fondate de o familie de fermieri Primele impozite calculate pentru un hectar de teren. Fermierii sunt revoltați – taxele sunt cel puțin duble!

    Ultimele știri

    Fermierii francezi protestează astăzi la Paris, de mâine ies masiv în stradă și agricultorii polonezi Alertă meteo de ninsori ș viscol. Județele unde se instalează ger de până la -15 grade Celsius Fermier: Ar fi trebuit să recoltez 14 tone de porumb la hectar ca să ating pragul de profitabilitate