• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii care nu vor încasa avansul APIA în acest an

    agrointeligenta.ro

    Fermierii care nu intră la plata avansului și care nu pot primi prima tranșă din subvențiile APIA pe acest an. Directorului APIA Caraș-Severin, Dumitru Stepănescu, a anunțat că din totalul de fermieri înscrişi în Campania 2019, o parte nu au fost găsiţi eligibili pentru că nu au respectat întru-totul cerinţele impuse de regulamentele europene, iar aceştia urmează să fie încă odată verificaţi şi reprogramaţi la plată.

    ”Cererile fermierilor care au fost selectați la controlul pe teren nu s-au procesat deoarece nu s-a făcut încă transferul datelor de la Serviciul control teren la Serviciul de plăți. Dar sigur că sunt fermieri care nu vor intra în posesia sumei totale solicitate în cererea de plată”, a declarat Stepănescu pentru www.radioresita.ro.

    Acesta a enumerat și posibilele probleme la cererea unică ce ar putea împiedica autorizarea la plată. ”Fie că nu au respectat cultura pe care au declarat-o, fie că au probleme legate de amplasamentul parcelei, fie că dimensiunea sau suprafața de teren agricol pe care fermierul a solicitat-o în cererea de plată nu s-a regăsit în controlul pe teren. Sunt multe criterii care se iau în considerare și pe măsură ce se procesează aceste date, se operează rapoartele de control întocmite pe teren, se transmit la Serviciu de autorizare plăți și acolo se dispune calea de urmat în continuare”, a completat directorul APIA Caraș-Severin.

    Agrointeligența-AROINTEL.RO vă reamintește că la prima tranșă din subvențiile pe 2019, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură va plăti 70 la sută din următoarele scheme pe suprafață finanțate din bugetul FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă):

    Pentru acest an, plățile la subvenții – inclusiv avansul, se fac în lei, utilizând cel mai recent curs de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2019 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Este vorba despre un curs oficial de 4,7496 de lei pentru un euro pentru schemele finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă).

    Avansul APIA se va achita în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie, iar după data de 1 decembrie, Guvernul poate achita subvențiile integral, cu termen final pentru plăți în data de 30 iunie 2020.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA – iată cele 29 de plăți pe hectar și animale care intră la plata finală Soluția găsită de doi fermieri la criza îngrășămintelor: împart costuri de 10.000 euro pentru transport Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Parc fotovoltaic și fermă de păsări, pe același teren. Gâinile, protejate de panourile solare! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha

    Ultimele știri

    Florin Barbu după ce a demisionat de la șefia MADR: ”Voi susține o conferință de presă la minister” Surse guvernamentale: Tanczos Barna – ministru interimar al Agriculturii! Olimpiada Națională de Agricultură, ediția 2026. Lista elevilor premiați și a liceelor participante AgroReclamații. Abuzurile reclamate de fermieri ajung în Parlament! Dezbatere la Senat! Cireșele românești, pe piață din 15 mai. Ing. Marius Roman: Se anunță o producție bună, prețurile de la 25-30 lei/kg