• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Protest cu 600 de tractoare și lapte împrăștiat pe câmp! Fermierii sunt nemulțumiți de prețurile mici

    agrointeligenta.ro

    Protest al crescătorilor de animale! Demonstraţia, care a avut loc ieri, marți 17 septembrie la Bruxelles, vine la zece ani după un protest similar la care fermierii belgieni au împrăştiat trei milioane de litri de lapte pe acelaşi câmp pe care s-au strâns astăzi fermierii europeni. Aproximativ 600 de tractoare din Belgia, Franţa, Germania, Luxemburg şi Olanda s-au adunat la Bruxelles pentru a cere introducerea unor cote de producţie, care în opinia lor ar duce la stimularea preţurilor la lapte.

    „Suntem exact în aceiaşi situaţie în care erau producătorii de lactate în urmă cu zece ani, când nu erau cote de producţie şi erau nevoiţi să producă la un nivel sub costurile de producţie, astfel că pierd bani când produc lapte”, a declarat fermierul Jean-Jo Rigo pentru www.euronews.com.

    Fermierii cer introducerea unor cote de producţie

    Diferenţa dintre protestele de acum şi cele din urmă cu zece ani este că în prezent nu doar producătorii de lapte au venit cu tractoarele lor ci şi cei din afara acestui sector, precum crescătorii de porci, vite, oi şi cei care lucrează terenul arabil, care sunt şi ei nemulţumiţi de preţuri.

    Fermierii susţin că acordurile comerciale convenite de UE cu Canada şi blocul Mercusor duc la inundarea pieţelor europene cu produse din import. Potrivit fermierilor, cetăţenii europeni trebuie să boicoteze toate produsele importate şi să cumpere doar produse locale.

    „Politica agricolă europeană este singura politică care este complet integrată în UE şi, mai important, este utilizată de departamentul european pentru comerţ drept instrument de presiune în tratatelor internaţionale”, a declarat Hugues Falys, purtătorul de cuvânt al sindicatului FUGEA.

    Comisia Europeană a lansat un nou set de măsuri destinate îmbunătăţirii transparenţei cu privire la modul de stabilire a preţului produselor alimentare. Însă fermierii susţin că dacă nu se vor lua noi măsuri pentru a-i sprijini atunci când politica agricolă europeană va fi revizuită post-2020 ei vor continua să se simtă neglijaţi de cei la putere.


    Te-ar mai putea interesa

    Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial

    Ultimele știri

    Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca Tratarea culturilor cu drona. Poziția producătorilor de produse de protecția plantelor – comunicat AIPROM