• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Registrul obligatoriu în orice fermă. Director APIA: Lipsa lui duce la excluderea de la plata subvenției!

    agrointeligenta.ro

    Registrul care trebuie păstrat în fiecare fermă iar lipsa lui poate duce la excluderea de la plata subvenției. Directorul APIA Mureș, Ovidiu Săvâșcă, a declarat într-un interviu recent că fermierii trebuie să acorde o atenție sporită evidențelor în care se înscriu tratamentele la culturile agricole dar și modul cum gestionează ambalajele rămase de la pesticide. Acestea fac parte din lista elementelor pe care funcționarii APIA le verifică în timpul controalelor în teren!

    ”Trebuie să ai o evidență cu ce tratamente ai dat la cultură, pe ce parcelă. Este o evidență ce trebuie ținută în orice fermă cu ce substanțe s-au folosit pe teren, dacă sunt omologate – asta verifică colegii noștri de la Fitosanitar și chiar îi sprijină în consultanță pe partea aceasta. Dacă au un contract de preluare a recipientelor pe care le-au folosit acesta trebuie păstrat și prezentat. De regulă furnizorii de astfel de produse, de inputuri în agricultură, și preiau recipientele”, a arătat Ovidiu Săvâșcă pentru www.radiomures.ro.

    Acesta a arătat că toți fermierii trebuie să păstreze ambalajele și să le predea la o firmă care se ocupă de neutralizarea lor și trebuie să aibă o evidență la aceste documente care trebuie păstrată între 3 și 5 ani.

    ”Cine nu deține aceste documente riscă să fie penalizat parte din subvenție în funcție de repetiție, amploare, intenție aceste neconformități fiind date de instoricul dosarului. Deci daca este în primul an în care se constată o asemenea neconformitate este practic avertizare, al doilea an se verifică repetiția ș.a.m.d. Deci se poate ajunge până la excluderea de la plată”, a completat șeful APIA Mureș.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA – iată cele 29 de plăți pe hectar și animale care intră la plata finală Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!

    Ultimele știri

    Florin Barbu după ce a demisionat de la șefia MADR: ”Voi susține o conferință de presă la minister” Surse guvernamentale: Tanczos Barna – ministru interimar al Agriculturii! Olimpiada Națională de Agricultură, ediția 2026. Lista elevilor premiați și a liceelor participante AgroReclamații. Abuzurile reclamate de fermieri ajung în Parlament! Dezbatere la Senat! Cireșele românești, pe piață din 15 mai. Ing. Marius Roman: Se anunță o producție bună, prețurile de la 25-30 lei/kg