• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Un nou model de cooperativă agricolă se extinde în Olanda

    Ramona Dascălu -

    Un nou model de cooperativă câștigă teren în Uniunea Europeană. Este vorba de cooperativa pentru autoconsum, o formă de asociere în care munca și investiția membrilor nu sunt valorificate în piață, ci se distribuie în comunitate.

    În sudul Olandei, în localitatea Boxtel, s-au pus bazele unei așa zise „ferme populare”, care dă posibilitatea unui număr de 200 de familii să mânânce ceea ce se produce în ferma lor. Produsele obținute aici, de la carne de toate felurile și până la ouă, sunt împărțite între familii la fiecare sfârșit de săptămână.

    Ferma este controlată de 200 de familii, care decid ce anume să se producă în cadrul acesteia, în funcție de nevoile fiecăruia. Celor care fac parte din această cooperativă nu le lipsește nimic întrucât aici se cresc atât porci, cât și vite și găini, practic carne pentru toate gusturile.

    Capacitatea fermei, care se întinde pe 20 de hectare, este de 20 de porci, 500 de găini și 15 viței. Animalele nu sunt crescute în sistem intensiv, ci se încearcă pe cât posibil să fie lăsate libere, ca în orice gospodărie de subzistență, astfel încât produsele care ies din fermă să fie cât mai naturale posibil, scrie France 24. 

    Cine vrea să adere la această cooperativă trebuie să scoată din buzunar 2.000 de euro pentru început, iar apoi cei care au devenit deja membri trebuie să plătească 10 euro/persoană pe săptămână. În schimbul acestei sume, ei primesc alimente produse în fermă în fiecare sâmbătă.

    Ferma se află la o scurtă distanță de oraș, iar oamenii pot ajunge aici chiar și cu bicicleta.

    În prezent, ceea ce se produce în această fermă acoperă circa 60% din hrana a 500 de oameni.

    O a doua fermă precum cea de la Boxtel este pe cale să se deschidă.

    Olandezii au fost mânați în a pune bazele unei astfel de cooperative de schimbările climatice tot mai drastice cu care se confruntă țara lor. Olanda, țară al cărei teritoriu se află parțial sub nivelul mării, este foarte vulnerabilă la schimbările climatice și tocmai din această cauză agricultura joacă un rol-cheie.

     



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Producție de ouă iarna. Secretele gospodarilor ca găinile să facă ouă în sezonul rece Calendarul foilor de ceapă 2026. Lunile în care va ploua sau va fi secetă Cadastru gratuit 2026. Documente necesare pentru intabularea gratuită a unui teren sau a unei case

    Ultimele știri

    Fermierii francezi protestează astăzi la Paris, de mâine ies masiv în stradă și agricultorii polonezi Alertă meteo de ninsori ș viscol. Județele unde se instalează ger de până la -15 grade Celsius Fermier: Ar fi trebuit să recoltez 14 tone de porumb la hectar ca să ating pragul de profitabilitate