• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ciobanul dat dispărut în urmă cu două luni a fost găsit mort

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Ciobanul dat dispărut în urmă cu două luni de zile în zona Crasna Vişeului, pe Muntele Şerban, din județul Maramureș, a fost găsit mort.

    O persoană a sunat la numărul unic de urgență 112 pentru a anunța că a găsit cadavrul unui bărbat, în zona Vârfului Șerban. Ajunși la fața locului, salvatorii de la ISU Maramureș, dar și polițiștii au constatat că există mari șanse ca trupul fără viață să fie al unui cioban dat dispărut încă de acum două luni.

    „Persoana decedată se află în zona Vârfului Șerban. Există suspiciunea că ar fi vorba de bărbatul în vârstă de 48 de ani, care a fost căutat la sfârșitul lunii iunie. Poliția Maramureș a preluat acest apel și ne-a cerut sprijinul pentru a merge la locul indicat, dar și pentru a putea coborâ persoana decedată, zona fiind greu accesibilă. La intervenșie au mers pompierii de la Vișeu cu autospeciala 6×6”, au declarat reprezentanții ISU Maramureș.

    Corpul a fost transportat la morga spitalului in vederea efectuării necropsiei. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a decedat.

    Imediat după dispariție, bărbatul a fost căutat zile în șir de salvatori, inclusiv cu elicopterul.

    Ciobanul a plecat de pe o pășune alpină din zona Muntelui Șerban și nimeni nu a mai știut nimic de el. Asta în condițiile în care la data respectivă în zonă era cod roșu de furtună. Oile s-au întors la stânsă însoțite de trei capre și trei câini. În schimb, ciobanul în vârstă de 48 ani nu a mai apărut.


    Te-ar mai putea interesa

    Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!