• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fost șef de asociație, condamnat la închisoare. A încasat subvenții pentru sute de animale pe care nu le deținea

    agrointeligenta.ro

    Fermierul Munthiu Iosef, fost preşedinte al unei asociaţii de creştere a animalelor din comuna Mogoş, judeţul Alba, a primit o condamnare penală pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Acesta a declarat în fals că deţinea sute de bovine pentru care a primit subvenţie de la stat prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – APIA.

    Munthiu Iosef a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 9 luni de închisoare plus o amendă penală de 4.200 de lei. Judecătoria Câmpeni a decis, prin hotărârea pronunţată în 30 iulie 2019, să suspende executarea pedepsei pe o perioadă de 4 ani. În 2016, acelaşi inculpat a fost condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru fraudă din fonduri europene.

    Bărbatul este acuzat că, în calitate de reprezentant al asociaţiei, ar fi declarat în fals că deţine peste 400 de bovine pentru care a primit subvenţie din partea statului. Prejudiciul cauzat APIA se ridică la suma totală de 687.665 lei, care include debit principal şi dobânzi, respectiv penalităţi. De altfel acesta a fost obligat să plătească suma respectivă de bani către această instituţie. Instanţa a constatat că nu a intervenit prescripţia răspunderii penale cu privire la infracţiunile reţinute în sarcina acestuia şi a respins solicitarea inculpatului de a se dispune încetarea procesului penal ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa.

    A primit nu mai puţin decât şase condamnări: 1 an şi 6 luni închisoare şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune; 3.200 lei şi 3.000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii fals în declaraţii prev; 6 luni închisoare şi tot 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii fals în înscrisuri sub semnătură privată, existând 602 acte materiale, respectiv 107 acte materiale; 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii fals informatic (430 acte materiale). În final, prin contopire, a rezultat pedeapsa de 2 ani şi 9 luni de închisoare şi 4.200 de lei amendă penală. ”Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere a inculpatului de 4 (patru) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, se precizează în minuta deciziei de la Judecătoria Câmpeni.

    Munthiu Iosef mai trebuie să urmeze un curs de calificare profesională şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 zile lucrătoare în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Primăria Municipiului Sebeş sau Spitalul Municipal Sebeş. Instanţa a mai dispus desfiinţarea tuturor înscrisurilor falsificate de către inculpat.

    ”Dispune restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii şi anume ştergerea în aplicaţia informatică Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor utilizată de către Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a înregistrărilor potrivit cărora M. I. a fost deţinătorul unui număr de 108 bovine aflate în cadrul exploataţiei cu codul… 1 şi respectiv că Asociaţia Crescătorilor de Taurine Mogoş deţine 301 bovine în cadrul exploataţiei cu codul … şi un număr de 21 bovine în cadrul exploataţiei cu codul…, după cum rezultă din înscrisurile (raport individual animal) înaintate cu adresa… de către Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor”, se mai precizează în documentul emis de instanţă. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Alba Iulia.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Parc fotovoltaic și fermă de păsări, pe același teren. Gâinile, protejate de panourile solare! Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!

    Ultimele știri

    Olimpiada Națională de Agricultură, ediția 2026. Lista elevilor premiați și a liceelor participante AgroReclamații. Abuzurile reclamate de fermieri ajung în Parlament! Dezbatere la Senat! Cireșele românești, pe piață din 15 mai. Ing. Marius Roman: Se anunță o producție bună, prețurile de la 25-30 lei/kg Subvențiile APIA așteptate de fermieri lipsesc de pe ordinea de zi a ședinței de Guvern la care ministri PSD lipsesc ANSVSA și Primăria Sectorului 1 organizează „Sigur și Gustos”, cel mai mare târg al producătorilor autohtoni din Capitală