• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Mesajul Președintelui Klaus Iohannis despre situația din agricultură

    agrointeligenta.ro

    Mesaj al Președintelui României despre situația actuală din agricultură, un semnal pentru fermierii din țara noastră. România beneficiază în continuare de un potenţial agricol considerabil, care nu este pe deplin fructificat, iar siguranţa alimentară depinde de capacitatea de adaptare a sectorului agricol la încălzirea climei, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj transmis, vineri, cu ocazia aniversării a 150 de ani de învăţământ agricol în Cluj-Napoca.

    ”În urmă cu 150 de ani, în contextul revoluţiei industriale şi tehnologice din secolul XIX, s-au pus bazele învăţământului superior în domeniul agricol în inima Transilvaniei, care, ulterior, a devenit parte a sistemului de educaţie al României întregite. În toate aceste decenii, universitatea dumneavoastră a contribuit la dezvoltarea unei agriculturi moderne şi competitive pe teritoriul României. Astăzi, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca este una dintre cele mai prestigioase din România, un centru al excelenţei atât în cercetare, cât şi în educaţie”, se arată în mesajul preşedintelui, prezentat la Cluj-Napoca de către consilierul de stat Ligia Deca.

    Preşedintele consideră că, în contextul actual global, învăţământul agricol este mai important ca niciodată.

    ”Rolul universităţii dumneavoastră va fi din ce în ce mai semnificativ în deceniile care vin. În actualul context global, învăţământul agricol este mai important ca niciodată. Schimbările climatice au dus la o schimbare treptată de paradigmă în economie. Siguranţa alimentară a cetăţenilor noştri va depinde din ce în ce mai mult de capacitatea de adaptare a sectorului agricol la încălzirea climei. Iar această adaptare va fi, la rândul său, dependentă de cercetare, dar şi de înaltul nivel de profesionalism al absolvenţilor de ştiinţe agricole şi veterinare”, precizează şeful statului.

    În opinia preşedintelui Iohannis, potenţialul agricol al ţării noastre nu este pe deplin fructificat, acesta fiind, de altfel, și un mesaj de importanță pentru fermierii care activează acum în sectorul plin de provăcări.

    Agricultura este esenţială în economie şi în societate, iar ţara noastră beneficiază în continuare de un potenţial agricol considerabil, care nu este pe deplin fructificat!”, a spus Iohannis.

    În final, el a adresat un mesaj profesorilor de la USAMV Cluj-Napoca: ”Am încredere că atât cadrele didactice, cât şi absolvenţii Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca vor fi parte însemnată a acestui proces transformator. Pentru toate reuşitele Universităţii dumneavoastră, meritul aparţine unei comunităţi academice active şi dedicate, care trebuie să se bucure de respectul şi deplina recunoaştere a societăţii. Vă urez tuturor, profesori şi studenţi, ‘La mulţi ani!’ şi vă doresc să continuaţi activitatea remarcabilă pe care o desfăşuraţi!”, a transmis Iohannis.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor

    Ultimele știri

    Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca Tratarea culturilor cu drona. Poziția producătorilor de produse de protecția plantelor – comunicat AIPROM