• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Încă un succes românesc: Tractoarele MAT Craiova vor ajunge în Irak

    agrointeligenta.ro

    O delegație de oameni de afaceri irakieni a vizitat recent județul Dolj și s-a arătat interesată de a importa tractoarele construite de producătorul local MAT S.A. Craiova.

    Afeceriștii din provincia Slemani au semnat deja un protocol de colaborare cu Consiliul Județean Dolj și cu Primăria Craiova, urmând ca detaliile unui contract cu compania de tractoare să fie finalizate în perioada imediat următoare.

    MAT Craiova este, în prezent, potrivit site-ului companiei, unicul producător național de tractoare agricole și multifuncționale. Specializarea în producția de utilaje, mașini și echipamente pentru fermele agricole, industrie, construcții și minerit sau administrații locale, ne plasează pe primul loc în topul celor mai mari fabricanți interni. ”Le oferim clienților noștri peste 5.000 de piese de schimb, iar prin intermediul utilajelor cu CNC, prestăm servicii de realizare de piese executate prin debitare, îndoire sau ambutisare și prelucrări mecanice. În plus, prin sectorul dedicat construcțiilor metalice, executăm șasie, carcase sudate, buncăre și rezervoare pentru companii ce operează în domenii de înaltă tehnicitate”, se arată pe www.matcraiova.ro.

    Ce utilaje ar putea cumpăra irakienii

    Principalele produse aflate în portofoliul de fabricaţie al companiei MAT S.A Craiova cuprinde două tipuri de tractoare, de 55 CP (MAT 54 DT), respectiv 80 CP (MAT81) şi gama de utilaje pentru acestea (plug purtat cu 3 trupiţe, pug reversibil cu 3 trupiţe, plug cultivator pentru vie, combinator pentru pregătirea solului, grape cu discuri, semănători pentru cereale păioase, semănători pneumatice pentru plante prăşitoare pe 6 şi 8 rânduri, cultivatoare plante prăşitoare pe 6 şi 8 rânduri, echipamente fertilizat cultivatoare pe 6 şi 8 rânduri), maşini de împrăştiat amendamente şi/ sau îngrăşaminte chimice, maşini de erbicidat tractate.

    ”Pentru a veni în întâmpinarea solicitării clienţilor noştri, în ultimii ani am asimilat în fabricaţie pentru tractorul de 81 CP lamă şi încărcător frontal, maşina de erbicidat MET 2000, tractorul TO54 cu dublă tracţiune”, declara recent, pentru bursa.ro, Ovidiu Coman, director comercial MAT Craiova.

    Modelul MAT 8100 Plus este principalul tractor produs în Dolj și poate fi utilizat la toate lucrările agricole, având un motor diesel în 4 timpi, cu injecție directă. Aceeași companie oferă și varianta cu încărcător frontal. ”Încărcătorul frontal a fost proiectat şi construit pentru montarea pe tractoare pe roţi şi este folosit la încărcarea, transportul şi manevrarea produselor agricole in general. Atât bena pentru cereale cât şi graiferul pentru buşteni lucrează în agregat cu tractorul MAT 8100”, se mai arată pe site-ul MAT Craiova. tractor craiova

     


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro

    Ultimele știri

    Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro! Singura cultură care primește bani în plus de la APIA cu un ANT de aproape 180 euro/ha