• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • CODUL DE PLOI A INTRAT ÎN VIGOARE! CANTITĂȚILE DE APĂ POT DEPĂȘI 60 L/MP!

    agrointeligenta.ro

    Administrația Națională de Meteorologie avertizează cu privire la evoluția vremii începând de astăzi, duminică, 5 mai, de la ora 15.00, și până miercuri, pe 8 mai, la ora 9.00. În acest interval, în toate județele țării se va instala o instabilitate atmosferică accentuată.

    În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15…25 l/mp și izolat 40…60 l/mp.

    Astfel de fenomene vor fi mai frecvente și mai intense în după-amiaza zilei de duminică (5 mai) și în noaptea de duminică spre luni (5/6 mai) în majoritatea regiunilor, iar în cursul zilelor de luni și marți (6 și 7 mai) îndeosebi în sudul, estul și centrul țării.

    Vremea se va răci accentuat, luni (6 mai) în vestul și nordul țării, iar marți (7 mai) și în celelalte regiuni. La munte, începând din noaptea de luni spre marți (6/7 mai), precipitațiile vor fi mixte, iar la altitudini de peste 1800 m va ninge și vântul va avea intensificări, cu rafale de 60 – 70 km/h, spulberând zăpada.


    Te-ar mai putea interesa

    Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!