• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • OIERII SIBIENI AU AJUNS SĂ ÎȘI „EXPORTE” MIEII ÎN JUDEȚUL VÂLCEA!

    agrointeligenta.ro

    O situație aberantă care arată lipsa de organizare administrativă, haos care afectează activitatea fermierilor. Cu toate că este vestit în întreaga țară pentru creșterea oilor, județul Sibiu e deficitar la capitolul abatoare pentru sacrificat mieii. Potrivit publicației tribuna.ro, foarte mulți oieri au ajuns să își vândă oile către samsari din alte județe, iar apoi carcasele se comercializează, culmea, tot în piețele sibiene!

    Schimbarea regulilor ce stabilesc comercializarea cărnii de miel, au determinat mulți crescători din județul Sibiu să se orienteze către comerțul en-gros, vânzând mieii „în viu” unor firme de intermediere din țară sau din străinătate. Carnea de miel pe care sibienii o pot cumpăra de la supermarket provine, de fapt, în unele cazuri de la crescători din județul Sibiu care au vândut animale vii unor firme din alte județe, acolo au fost sacrificați, iar după aceea pulpele, coastele sau organele ambalate revin în zona din care provin.

    „Regulile s-au schimbat și mieii trebuie să aibă o ștampilă de conformitate, să fie verificați de specialiști. De aceea îi vindem la firme. Măcar iau cantități mari și reușim să mai acoperim din cheltuieli. Anul acesta am vândut cu 10 lei kilogramul de miel în viu unei firme din Vâlcea. Desigur, dacă ar exista un abator mai mare sau chiar mai multe abatoare în județ ar fi mai bine, am putea vinde la un preț mai avantajos. În plus, și cei care cumpără ar putea plăti mai puțin pe kilogramul de carne, dacă nu ar mai exista și alți intermediari”, spune Marius Mașca, un crescător de oi din Slimnic.

    De la firma din Vâlcea căreia Marius i-a vândut mieii, am găsit carcase într-un supermarket din Sibiu. Prețul per kilogram este de 26 de lei pentru mielul care a fost cumpărat cu 10 lei/kg „în viu”.

    Citiți și restul problemelor cu care se confruntă oierii sibieni în articolul de pe www.tribuna.ro (CLICK AICI)


    Te-ar mai putea interesa

    Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale

    Ultimele știri

    Fermierii cer autorităților să intervină pentru a stopa scumpirile și a asigura accesul la îngrășăminte Bujori în valoare de 20.000 de euro, furați dint-o fermă chiar în noapte de Înviere Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual”