• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ”Bătaie” pe mieii românești! Arabii oferă oierilor contractele cu banii jos

    agrointeligenta.ro

    Momente interesante în agricultură, în sectorul de creștere a ovinelor. Deschiderea piețelor de export pentru carnea românească de miel a crescut prețul pe kilogramul de carne și i-a determinat pe exportatori să ofere condiții mai bune de plată cum ar fi banii pe loc pentru marfa achizionată. Chiar dacă putem spune că ciobanii se află în ”extrasezon” la producția de miei, fătările aflându-se încă în plină desfășurare, există mari speranțe că prețul se va și tripla în perioada Sărbătorilor Pascale.

    ”Avem în prezent piețe deschise către exportul în Iran, Iordania, Israelul era deschis înainte. Mai avem Qatar-ul. Au început să apară din nou posibili achizitori de oi, miei. Deja prețul la miei a crescut de la 4-5 lei la 9 lei sau 9,50 lei. Este și perioada din an când nu prea sunt miei într-adevăr. Noi nu vrem să ne oprim aici și încercăm să deschidem și alte piețe tot din zona arabă și să facem o concurență acolo între țări. Dacă s-au îmbarcat 50.000 de miei acum pentru Iran este un lucru îmbucurător adică avem speranțe că lucrurile se vor așeza. Deja contactele dintre Iran vin foarte intens și tot mai mulți oameni de afaceri vor să încheie contracte cu banul jos, ceva diferite de ce a fosta cum când primeam banii la 30 de zile sau alt interval”, ne-a declarat Ionică Nechifor, crescător de oi Karakul și secretar general al Federației Romovis.

    În șase luni vor fi exportate circa 800.000 ovine

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat pe 17 februarie că, datorită eforturilor diplomatice și ale Guvernului României din ultima perioadă, a fost deschisă piața de export pentru ovine cu Republica Iran. Astfel, în ianuarie 2019 a fost agreat modelul de certificat de export între Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor din România (ANSVSA) și Organizația Veterinară a Iranului, fiind deblocate exporturile de carne de oaie și ovine în viu către Iran.

    În acest context, în data de 4 februarie 2019 a intrat în Iran primul transport de 20 tone de carne de oaie din România, acesta fiind doar începutul unui contract cu un potențial mare de dezvoltare. Exportatorul, o societate comercială din Bacău, va continua colaborarea cu agenții economici din Iran, purtându-se discuții despre alte transporturi, terestre sau pe cale aeriană, în perioada următoare fiind estimat a se exporta o cantitate de cca. 1000 tone lunar.

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale salută această reușită, în contextul unei cereri foarte mari existente la nivelul Iranului, de carne de ovine și ovine în viu și în continuă creștere, într-un domeniu în care țara noastră dispune de ample posibilități.

    Discuțiile între oamenii de afaceri români și companiile din Iran interesate de o astfel de colaborare se află într-un stadiu foarte avansat, iar în termen de șase luni, agenții economici din Romania vor trimite la export în Iran un efectiv de aproximativ 800.000 ovine, dintre care 200.000 vor fi trimise în țara de destinație de o societate comercială din București, iar restul de către o companie din județul Timiș.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor

    Ultimele știri

    Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca Tratarea culturilor cu drona. Poziția producătorilor de produse de protecția plantelor – comunicat AIPROM