• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SCHIMBĂRI IMPORTANTE pentru FERMIERII CARE AU LUAT FONDURI EUROPENE

    agrointeligenta.ro

    Noi cheltuieli eligible introduse în cadrul contractelor de finanțare nerambursabil prin Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR). În cadrul ședinței de Guvern de ieri, miercuri, 27 februarie, s-a mai luat și decizia de a se prelungi termenele de execuție ale contractelor de finanțare, astfel încât proiectele de investiții să poată fi realizate.

    În ședința Guvernului din 27 februarie 2019 a fost aprobată Hotărârea Guvernului pentru modificarea și completarea HG nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor Programului Național de Dezvoltare Rurală cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și de la bugetul de stat.

    Principalele schimbări aduse de acest act normativ vizează introducerea unui nou tip de cheltuieli eligibile necesare combaterii măsurilor de prevenire și combatere a pestei porcine africane, aferente Măsurii 5 și submăsurii 7.4. Pentru a veni în sprijinul potențialilor beneficiari, conform prevederilor Regulamentului 1305/2013, cheltuielile sunt eligibile chiar dacă au fost efectuate înainte de depunerea cererii de finanțare, dar nu mai devreme de data recunoașterii oficiale de către autoritățile competente a producerii fenomenului epizootiei de Pestă Porcină Africană (PPA) din România, respectiv 31 iulie 2017. Aceasta este excepție de la regula declarării eligibile a cheltuielilor după data depunerii cererii de finanțare/deciziei de finanțare, prevăzută la art. 8 alin. (1), lit. a) din HG nr. 226/2015, cu modificările și completările ulterioare. Menționăm că, modificările aduse asupra Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 au fost deja aprobate de către Comisia Europeană, prin Decizie.

    O altă modificare adusă de noul act aprobat astăzi o reprezintă prelungirea termenelor de execuție ale contractelor de finanțare, astfel încât proiectele de investiții să poată fi realizate. Prelungirea termenelor de execuție se va efectua în termenele stabilite prin procedurile AFIR aprobate prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și în condițiile legislației în vigoare.

    De asemenea, se introduc dispoziții tranzitorii, în sensul aplicării dispozițiilor hotărârii de Guvern și contractelor de finanțare pentru proiectele de investiții, încheiate de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, aflate în derulare la data intrării în vigoare a hotărârii, prin modificarea acestora, în condițiile legii, conform HG nr. 226/2015, prin acordul de voință al părților contractante.

    Modificările aprobate prin acest act normativ au impact asupra beneficiarilor publici și privați ai măsurilor din PNDR 2014-2020.


    Te-ar mai putea interesa

    Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!