• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANUNȚ APIA: Fermierii obligați să dea înapoi subvenția pe suprafață

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Fermierii care au încasat pe nedrept subvenții pentru agricultura ecologică trebuie să dea banii înapoi. Numai în județul Suceava, în anul 2017, au fost identificate 60 de situaţii în care nu s-au putut prezenta documentele doveditoare ale respectării obligaţiilor asumate la aprobarea dosarelor pentru obţinerea sprijinului financiar de la bugetul de stat pentru agricultura ecologică.

    Numeroși fermieri beneficiari ai prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 756 din 2010 privind acordarea ajutoarelor specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, sunt obligaţi să returneze banii primiţi. Acest fapt a ieşit la iveală cu prilejul verificărilor privind respectarea obligaţiilor asumate de către cei în cauză, odată cu depunerea cererilor de plată a ajutoarelor financiare acordate din bugetul statului.

    Potrivit unei informări a Centrului Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava, acolo unde se constată că beneficiarii „nu au respectat angajamentul de menţinere în sistemul de agricultură ecologică”, APIA „procedează la recuperarea sumelor încasate necuvenit de către beneficiari”, scrie crainou.ro. 

    În anul 2018, APIA Suceava a trimis 12 înştiinţări către beneficiarii de ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, aflaţi sub angajament. În cauză sunt cei care erau în interiorul perioadei de 5 ani de la data aprobării acordării sprijinului, respectiv „beneficiarii plătiţi în anii precedenţi, şi care nu au mai depus cerere de plată în anul curent”.

    Prin înştiinţări, beneficiarilor li se solicită să prezinte documentul justificativ, certificatul de conformitate sau masterul certificatului eliberat de organismul de inspecţie şi certificare, acte care atestă menţinerea în sistemul de agricultură cu minimul suprafeţei, numărului de animale, numărului de păsări sau numărului de familii de albine pentru care s-au obţinut plăţile. În cazul în care minimul prevăzut de reglementările legale nu este respectat, „se calculează diferenţa procentuală şi se aplică reduceri, penalităţi şi/sau excludere de la plată”.


    Te-ar mai putea interesa

    Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!