• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministerul Agriculturii: Veste EXCELENTĂ pentru crescătorii de ovine și de bovine

    Oana Timar – Agrointeligența

    Piață de export pentru ovinele și bovinele din România! Printr-un comunicat de presă remis Agrointeligența – AGROINTEL.RO, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că, datorită eforturilor diplomatice și ale Guvernului României din ultima perioadă, a fost deschisă piața de export pentru ovine cu Republica Iran. MADR precizează că vor urma și exporturile de bovine către această destinație.

    În ianuarie 2019 a fost agreat modelul de certificat de export între Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor din România (ANSVSA) și Organizația Veterinară a Iranului, fiind deblocate exporturile de carne de oaie și ovine în viu către Iran.

    Primul transport de carne de oaie a ajuns în Iran

    În acest context, în data de 4 februarie 2019 a intrat în Iran primul transport de 20 tone de carne de oaie din România, acesta fiind doar începutul unui contract cu un potențial mare de dezvoltare. Exportatorul, o societate comercială din Bacău, va continua colaborarea cu agenții economici din Iran, purtându-se discuții despre alte transporturi, terestre sau pe cale aeriană, în perioada următoare fiind estimat a se exporta o cantitate de circa 1.000 tone lunar.

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale salută această reușită, în contextul unei cereri foarte mari existente la nivelul Iranului, de carne de ovine și ovine în viu și în continuă creștere, într-un domeniu în care țara noastră dispune de ample posibilități.

    Înțelegere oficială pentru exportul a 800.000 de ovine

    Discuțiile între oamenii de afaceri români și companiile din Iran interesate de o astfel de colaborare se află într-un stadiu foarte avansat, iar în termen de șase luni, agenții economici din Romania vor trimite la export în Iran un efectiv de aproximativ 800.000 ovine, dintre care 200.000 vor fi trimise în țara de destinație de o societate comercială din București, iar restul de către o companie din județul Timiș.

    Ministerul Agriculturii precizează că autoritățile iraniene lucrează în această perioada cu ANSVSA la deblocarea importurilor și pentru bovine.


    Te-ar mai putea interesa

    Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!