• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fonduri europene 2019: Plantațiile de dud și goji, eligibile la AFIR

    Oana Timar – Agrointeligența

    Oficial! Două noi culturi devin din acest an eligibile pentru accesarea fondurilor europene de la Agenția de Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Agrointeligența – AGROINTEL.RO a prezentat informația în noiembrie anul trecut, când decizia era la nivel de propunere. Acum fermierii primesc confirmarea că pot accesa fonduri europene nerambursabile și pentru culturile de goji și dud.

    Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat versiunea finală a Ghidului solicitantului pentru investiții în exploatații pomicole finanțate prin submăsura 4.1a din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Ghidul poate fi consultat pe pagina oficială de internet a Agenției, www.afir.info, la secțiunea Investiții PNDR.

    „Versiunea finală a Ghidului vine cu o serie de clarificări cu privire la dimensiunea economică a exploatațiilor agricole pentru solicitanții care depun mai multe proiecte în aceeași sesiune. O noutate în ceea ce privește investițiile ce pot fi sprijinite prin intermediul acestei submăsuri este reprezentată de introducerea speciilor dud și goji, specii în cazul cărora pentru cheltuielile generate de înființarea plantațiilor se va aplica procedura de achiziții de bunuri și servicii a AFIR. De asemenea, AFIR va obține Extrasul de Carte Funciară aferent imobilului pe baza datelor cadastrale înscrise de către solicitant în Cererea de Finanțare, în secțiunea dedicată. Recomand tuturor solicitanților să analizeze Ghidul cu atenție pentru a putea, ulterior, să completeze corect cererile de finanțare și să prezinte toate documentele solicitate”, a menționat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR.

    Prin intermediul submăsurii 4.1a, se acordă fonduri nerambursabile de maximum 1.050.000 de euro, cu o intensitate a sprijinului acordat de 50%, cu majorare până la 90% din totalul cheltuielilor eligibile, în funcție de beneficiar (tânăr fermier/ forme asociative) și de investiție (ecologică/ investiții în zone cu constrângeri naturale etc.). Solicitanții din teritoriul ITI Delta Dunării vor putea depune proiectele în cadrul sesiunii deschise la nivel național, cu respectarea Strategiei ITI.

    Pe pagina de internet www.afir.info (secțiunea Investiții PNDR) au fost publicate alături de versiunea finală a Ghidului solicitantului şi anexele aferente acestuia, necesare pentru întocmirea unui proiect, inclusiv Cererea de Finanțare pe care beneficiarii o pot testa și pregăti în vederea depunerii.


    Te-ar mai putea interesa

    Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi!

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!