• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • LISTA cu plățile fermierilor – TRIMISĂ LA CENTRELE APIA! ANUNȚUL ministrului DAEA!

    agrointeligenta.ro

    Plata fermierilor, planificată! Ministrul Agriculturii Petre Daea a anunțat că Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează de la APIA Central la nivelul centrelor județene care este situația fermierilor care au fost autorizați sau care urmează să fie autorizați pentru a încasa subvențiile agricole.

    Ministrul Agriculturii a arătat că numărul mare de fermieri, dar și numeroasele scheme aflate în curs de plată fac imposibilă procesarea tuturor dosarelor în același timp. ”Nu putem da banii odată toți, la toată lumea odată. De aceea ca și până acum facem o planificare pe care APIA o transmite județelor în așa fel încât funcționarii de la județe să cunoască în dialog cu fermierii realitatea și gradul de așteptare. Pe de-o parte fermierii să fie asigurați că banii vin la timpul potrivit, pe de altă parte să nu creăm greutăți în desfășurarea activității la fermieri”, a declarat ministrul agriculturii în cadrul unei conferințe de presă susținută astăzi, joi – 3 ianuarie, la sediul MADR.

    Petre Daea a arătat că mai sunt fermieri la care situația cererii este încă neclară, dar că până la 31 martie este programat ca toate subvențiile să fie plătite către agricultori și crescătorii de animale. ”Noi socotim că mai bine întârziem 2-3 zile sau mai mult, nu mi-aș dorit, pentru a clarifica o situație, decât să îi spui din capul locului că dosarul tău nu este bun și nu ai dreptul la aceste subvenții. Asemenea abordare nu există în MADR”.

    Vă reamintim că în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie, APIA a derulat plata avansului APIA în care s-a achitat un procent de 70% din schemele pe suprafață și din sprijinul cuplat pentru ovine și caprine. Din decembrie, APIA a trecut la plățile finale în care a intrat și  sprijinul cuplat pentru bovine și bubaline (bivolițe). Plățile directe încă blocate sunt Ajutoarele Naționale Tranzitorii pentru sectorul vegetal și zootehnie, dar și schemele de Sprijin Cuplat pentru sectorul vegetal.

     


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Cadastru gratuit 2026. Ce se întâmplă dacă suprafața din acte diferă de cea din teren Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Parc fotovoltaic și fermă de păsări, pe același teren. Gâinile, protejate de panourile solare!

    Ultimele știri

    ANSVSA și Primăria Sectorului 1 organizează „Sigur și Gustos”, cel mai mare târg al producătorilor autohtoni din Capitală AgroReclamații. Fermier: APIA nu dă adeverințe pentru credite. Ca să luăm îngrășăminte, girăm cu casa Oficial Kiev: Ucraina este dispusă să amâne accesul la subvențiile agricole ale UE în vederea aderării Surse: Florin Barbu, înlocuit la conducerea MADR de Diana Buzoianu, ministru al Mediului Surse APIA: Dosare deblocate la plată pentru fermierii care aveau cererile blocate