• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermele ecologice mici vor primi sprijin de la Guvern

    agrointeligenta.ro

    Fermele ecologice cu exploataţii cuprinse între 0,3 – 5 hectare vor primi susţinere pentru a-și achita taxa de inspecţie şi certificare, potrivit unei hotărâri adoptate ieri de Guvern.

    ”Guvernul a aprobat această hotărâre, prin care operatorii mici, cu exploataţii între 0,3 – 5 hectare ar putea să-şi acopere cheltuielile cu taxa de inspecţie şi certificare, astfel încât să poată rămâne înscrişi în sistemul de agricultură. Astfel, vor putea sa respecte şi angajamentul cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pe care l-au semnat odată cu accesarea ajutorului specific”, se arată într-un comunicat al Guvernului remis agerpres.ro.

    Asociaţiile din sectorul agriculturii ecologice au adresat numeroase solicitări privind o mai bună susţinere a exploataţiilor de dimensiuni mici, astfel încât acestea să fie în măsură să rămână înregistrate în sistemul ecologic, care presupune costuri de certificare şi inspecţii anuale.

    Actul normativ adoptat miercuri completează Hotărârea Guvernului nr 759/2010 privind acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică.

    Foto: Ferma Cornățel


    Te-ar mai putea interesa

    Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator

    Ultimele știri

    Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe AgroReclamații. Fermier: Achit soldul iar distribuitorul vrea să mă execute pentru o sumă triplă, un milion de euro! Singura cultură care primește bani în plus de la APIA cu un ANT de aproape 180 euro/ha