• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Au venit banii de la Bruxelles pentru plata fermierilor

    agrointeligenta.ro

    Vești bune pentru fermierii care au de încasat fonduri europene! Petre Daea, ministrul Agriculturii, a spus, vineri seara, că în contul României a fost virată suma de 306 milioane de euro, în cursul aceleiași zile, de la Uniunea Europeană (UE), pentru cofinanțarea asigurată de statul român proiectelor europene, potrivit Mediafax.

    În plus, Petre Daea a precizat, într-o emisiune la Antena 3, că aceștia sunt banii pe care „statul român și-i recuperează, pentru că statul îi dă din bugetul țării”.

    Pentru Programului NaȚional de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR), rata de absorbție este de 99%, respectiv o sumă de 6,6 miliarde de euro, din care jumătate a fost absobită în acest an și jumătate anul trecut, a mai spus ministrul Agriculturii.


    Te-ar mai putea interesa

    Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!