• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • NOI CULTURI ELIGIBILE pentru finanțarea din FONDURI EUROPENE PRIN PNDR!

    Ramona Dascălu -

    Înfiinţarea culturilor de dud şi de goji sunt eligibile pentru finanţare din fonduri europene prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), suma maximă care poate fi accesată pe măsura dedicată pomiculturii fiind de 1,05 milioane de euro, a anunţat, marţi, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

    AFIR a publicat versiunea consultativă a Ghidul solicitantului pentru investiții în exploatații pomicole finanțate prin submăsura 4.1a din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Ghidul poate fi consultat pe pagina oficială de internet a Agenției, www.afir.info, la secțiunea Dezbatere Publică.

    Supunem acum analizei Ghidul pentru exploatațiile pomicole la care așteptăm propunerile și observațiile solicitanților până pe data de 15 noiembrie 2018. Versiunea consultativă vine cu o noutate prin introducerea speciilor de dud și de goji ca fiind culturi eligibile prin submăsura 4.1a. Pentru decontarea cheltuielilor generate de înființare plantațiilor pentru aceste specii, se va aplica procedura de achiziții de bunuri și servicii a AFIR,” a menționat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR.

    Prin intermediul submăsurii 4.1a, se acordă fonduri nerambursabile de maximum 1.050.000 de euro, cu o intensitate a sprijinului acordat de 50%, cu majorare până la 90% din totalul cheltuielilor eligibile, în funcție de beneficiar (tânăr fermier/ forme asociative) și de investiție (ecologică/ investiții în zone cu constrângeri naturale etc.).

    Solicitanţii din teritoriul ITI Delta Dunării vor putea depune proiectele în cadrul sesiunii deschise la nivel naţional, cu respectarea Strategiei ITI.

    Perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe pagina de internet a variantei consultative a Ghidului solicitantului pentru submăsura 4.1a. Toți cei interesați pot să transmită propuneri sau observații pe adresa de e-mail consultare@afir.info până la data de 15 noiembrie 2018.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Parizerul boieresc, făcut 100% cu ingrediente naturale, este vedeta unei băcănii fondate de o familie de fermieri Primele impozite calculate pentru un hectar de teren. Fermierii sunt revoltați – taxele sunt cel puțin duble! Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești

    Ultimele știri

    Un fermier deszăpezește gratuit drumurile din comuna sa Președintele Nicușor Dan confirmă: ”România a votat PENTRU acordul UE-Mercosur. Agricultura noastră este protejată” Politico: Mercosur a fost adoptat. România este printre țările care au votat pentru acord