• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Exemplu de afacere reușită în legumicultură: familia Stoian din Constanța

    agrointeligenta.ro

    Familia Stoian din Constanța este unul dintre cei mai mari furnizori de morcovi pentru Carrefour,
    numărându-se și printre cei mai mari producători de legume din zonă. O afacere de familie, pornită în primii ani de după 1989, de la câteva hectare, și care a ajuns acum la aproximativ 300 de hectare cultivate cu rădăcinoase, vărzoase și tuberculi, dar și la a treia generație de legumicultori.

    Drumul a fost deschis de bunic – înainte de Revoluție, familia Stoian cultiva roșii, ardei și vinete, pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi avută în proprietate -, după care Vasile Stoian a fost cel care i-a continuat munca, tradiția fiind dusă mai departe acum de fiul său Florin Stoian.

    Cultivă și cereale

    Pe lângă legume, ferma Stoian mai cultivă în prezent și circa 300 de hectare de cereale, suprafață folosită pentru rotația culturilor. În 2002, a fost înființată Big Land Company, firmă care deține și brandul „Ferma Stoian – legume românești“. Nu de alta, dar activitatea crescuse foarte mult, se trecuse deja la un alt nivel.

    Anul 2005 a însemnat construirea, din fonduri proprii, a primului depozit frigorific. În 2007, Ferma Stoian a accesat, pentru prima dată, fonduri europene şi a reușit să achiziționeze printr-un proiect
    SAPARD tractoarele şi utilajele. În 2008 a fost accesat al doilea proiect european, pentru construcţia celei de-a doua hale frigorifice de depozitare şi achiziţionarea de motostivuitoare, iar în 2010 a mai fost construită încă o hală ventilată pentru depozitarea cepei.

    La momentul actual, Big Land are o capacitate de depozitare de aproximativ 3.000 de tone, o investiție mai mult decât necesară, în condițiile în care o parte însemnată din producție este livrată către rețeaua de magazine.

    Printre clienți se numără lanțul Carrefour unde se livrează în special morcovi și ceapă. Ceva marfă mai pleacă și la export, la vecinii bulgari, însă cantitățile sunt mici, după cum spune Vasile Stoian. În ultimii ani, nu prea a fost rentabil să faci legumicultură în România, în condițiile în care investițiile
    sunt foarte mari, iar importurile concurează tot mai mult producția locală, susține Stoian. Vasile și, mai ales, Florin Stoian se încăpățânează însă să facă în continuare această activitate și să ducă mai departe o tradiție defamilie ajunsă la a treia generație.

    Articolul a fost publicat în numărul din iunie al revistei Agrointel.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!