• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Avans APIA 2018: 100.000 de fermieri în prima tranșă de plată

    Oana Timar – Agrointeligența

    Agenția de plăți și Intervenție pentru Agricultură va demara în aceatsă noapte plata avansului din subvențiile agricole pe 2018. Fermierii care au depus cereri unice de plată vor primi în avans, începând de marţi, 16 octombrie, subvenţiile necesare pentru efectuarea lucrărilor agricole de toamnă, a informat luni premierul Viorica Dăncilă.

    ”Începând de mâine (marţi – n.r.), fermierii care au depus cereri unice de plată vor primi în avans subvenţiile necesare pentru efectuarea lucrărilor agricole de toamnă. Chiar în prima zi, 16 octombrie, 100.000 de fermieri îşi vor primi banii, iar în următoarele zile alţi 350.000 de fermieri vor beneficia de plata în avans a subvenţiilor”, a declarat Dăncilă, în deschiderea şedinţei de Guvern.

    Premierul a explicat că Executivul va acorda „70% din plăţile directe şi 85% din banii ce provin din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală”.

    „Astfel, în următoarele două săptămâni, vor intra în agricultură, doar din această formă de sprijin, 200 de milioane de euro. Plătim la timp subvenţiile, oferim fermierilor sprijinul de care au nevoie pentru pregătirea următorului an agricol. Îi mulţumesc domnului ministru Petre Daea şi colegilor de la APIA şi Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru munca depusă astfel încât plăţile să se facă în avans”, a adăugat Viorica Dăncilă.

    Stiri subventii APIA


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA

    Ultimele știri

    Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Dacian Cioloș, consilier prezidențial al președintelui României – moderatorul dialogului dintre fermierii din Ucraina și Farm Europe